Sarcina de lucru pentru elevi:
Deschideți „benzile desenate” pe tema „Los miembros de mi familia” și, pe baza a ceea ce am discutat în clasă, ghiciți ce membru al familiei își prezintă Luisito (se dă link-ul http://www.toondoo.com/ pregătit de cadrul didactic în prealabil).
Realizați, cu ajutorul aplicației http://lessonplans.symbaloo.com/, un plan de maximum 15 rânduri în care să includeți fiecare membru al familiei lui Luisito. Realizați propoziții scurte în care să spuneți cum se numește fiecare membru al familiei lui Luisito (este unchiul, bunica, mătușa etc) și ce trăsătură definește fiecare membru în parte (dacă sunt buni, dacă sunt amuzanți etc.). Apoi postați link-ul cu exercițiul realizat în avizierul virtual al clasei, pe https://www.easyclass.com.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
Să utilizeze termeni de vocabular din sfera lexicală a relațiilor familiale
Să realizeze propoziții scurte, folosind noile cuvinte și verbele învățate
Tip de activitate: Temă pentru acasă
Sarcina de lucru se va realiza: Individual
Modul probabil de desfășurare a activității:
Elevii vor rezolva individual tema. Aceștia vor avea la dispoziție resursele online puse la dispoziție de către cadrul didactic, iar după studierea resurselor (un băiețel pe nume Luisito își prezintă membrii familiei fără să numească exact gradul de rudenie, dar acest lucru reiese din prezentarea pe care o face fiecăruia), vor identifica despre ce membru al familiei sale vorbește Luisito. Următorul pas este reprezentat de autentificarea elevilor în propriul cont, pe http://lessonplans.com/ și de realizarea planului prin care își vor consolida informațiile învățate în cadrul lecției, să utilizeze informații învățate anterior, precum și să învețe schematic, pe baza asocierilor și a memoriei vizuale. Elevii vor trimite rezultatul final pe https://www.easyclass.com, unde vor fi corectate de profesor și trimise înapoi elevilor. În cadrul orei următoare, elevii pot pune întrebări în cazul în care anumite informații au rămas neînțelese
Accesări: 651
Contribuitor: Mariana-Alexandra Ghiță - Facultatea de Litere (2018)
Alte activități pentru: Limba spaniolă Clasa a V-a
Alte activități care utilizează: Toondoo Symbaloo Easyclass
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.