Sarcina de lucru pentru elevi:
Cu ajutorul aplicației Prezi, Canva sau Mentimeter, realizați un suport vizual pentru o prezentare, de cel puțin 10 minute, cu unul dintre următoarele titluri: Stomacul, Glandele gastrice, Digestia gastrică, Enzimele digestiei gastrice, Rolul HCl. Lucrați în echipe de câte doi.
Linkul la prezentare va fi încărcat în pagina de classroom, iar prezentarea va fi susținută în fața colegilor, ora următoare.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
1. să precizeze poziția stomacului în cadrul organismului uman;
2. să enumere cel puțin 3 componente ale stomacului;
3. să explice diferența dintre stomacul unicameral (prezent la om) și cel tetracameral (specific rumegătoarelor);
4. să descrie, pe scurt, procesele desfășurate la nivelul stomacului;
5. să caracterizeze cel puțin una dintre enzimele specifice digestiei gastrice;
6. să explice rolul acidului clorhidric (HCl) la nivelul stomacului
Tip de activitate: Temă pentru acasă
Sarcina de lucru se va realiza: În colaborare
Modul probabil de desfășurare a activității:
Elevii își vor alege coechipierul și vor anunța titlul prezentării pe care o vor realiza pentru următoarea întâlnire. Tema va fi realizată în vacanța de iarnă. Vor căuta pe Internet informații suplimentare, imagini corespunzătoare, animații și resurse video pentru a face prezentarea subiectului ales cât mai interesantă. Prezentarea trebuie să aibă o durată de cel puțin 10 minute și fiecare elev să participe activ. Suportul vizual va include și bibliografia care prezintă sursa din care au fost preluate informațiile prezentate. Cea mai originală prezentare va fi desemnată cu ajutorul elevilor și va fi postată pe avizierul virtual al clasei.
Accesări: 768
Contribuitor: Cristina-Alexandra Voiculeț - Facultatea de Biologie (2020)
Alte activități pentru: Biologie Clasa a X-a
Alte activități care utilizează: Prezi Mentimeter Canva
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.