Sarcina de lucru pentru elevi:
Vizualizați videoclip-urile postate pe avizierul virtual disponibil aici: padlet.com/gabrieladaniliuc/Bookmarks și reactualizați cunoștințele despre analizatorul cutanat, folosind informațiile din caiet, cele din manual (disponibil și în format virtual: manuale.edu.ro/manuale/Clasa%20a%20VII-a/Biologie/U0MgRElEQUNUSUNBIFBV/) sau din alte surse pe care le aveți la dispoziție (internet, cărți etc.).
Bazându-vă pe cele de mai sus, în echipe de câte 2-3 elevi, realizați un suport vizual pentru o prezentare, de aproximativ 10 ecrane/ slide-uri, despre funcțiile și igiena pielii. Aceasta va trebui:
• Să fie cât mai interactivă
• Să aibă un conținut multimedia bogat (poze, animații, videoclipuri etc.)
• Să aibă o structură bine definită
• Să abordeze obligatoriu următoarele subiecte:
– Funcțiile pielii, făcând legătura cu componenta structurală a acesteia;
– Elemente de igienă: importanța menținerii unei igiene corespunzătoare a pielii, consecințe date de nerespectarea regulilor de igienă, modalități de prevenire a acestora.
Pentru suporturi vizuale interactive, puteți folosi Mentimeter, Nearpod, Pear Deck, Genial.ly, Beautiful.ai sau Visme.
După finalizare, veți încărca link-ul prezentării pe avizierul virtual dedicat lecției (Padlet/ platforma de elearning), menționând numele echipei voastre și membrii din care este formată.
Timp de lucru: o săptămână.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
La sfârșitul lecției, elevii trebuie:
• Să caracterizeze din punct de vedere structural și funcțional analizatorul cutanat, iar pe baza informațiilor oferite de profesor, a manualului și a videoclipurilor sugestive postate pe avizierul virtual, să menționeze cel puțin cinci funcții ale pielii.
• Să coreleze diferite structuri ale pielii cu funcțiile acesteia, iar pe baza informațiilor din caiet, manual și a videoclipurilor sugestive să creeze o prezentare tematică folosind aplicația Prezi.
• Să înțeleagă importanța menținerii unei igiene corespunzătoare a pielii, identificând cel puțin 3 reguli de igienă care trebuie respectate, bazându-se pe informațiile din manual.
• Să dobândească abilități de utilizare a noilor tehnologii; pe baza indicațiilor oferite de profesor și a instrucțiunilor din aplicațiile online să rezolve sarcina de lucru.
• Să dezvolte capacități de rezolvare a anumitor sarcini de lucru într-un mod neconvențional, interactiv și creativ, folosind resurse digitale.
Tip de activitate: Temă pentru acasă
Sarcina de lucru se va realiza: În colaborare
Modul probabil de desfășurare a activității:
• Elevii se vor împărți pe grupe de câte 2-3, vor stabili numele echipei și vor viziona videoclipurile postate pe avizierul virtual: https://padlet.com/gabrieladaniliuc/Bookmarks. • Apoi vor alege o aplicație familiară (eventual, vor urmări videoclipurile explicative despre cum funcționează platformele indicate și cum se fac prezentările în aceste aplicații). • Rezolvarea sarcinii de lucru presupune lucru în echipă, documentare și creativitate. • Membrii unei echipe își vor împărți în mod egal sarcinile de lucru și vor căuta informații în caiet, carte, videoclipuri, dar și în alte surse de pe internet. • După centralizarea informațiilor în prezentare, elevii vor căuta imagini, animații și/sau videoclipuri sugestive pe care le vor include în proiectul final. • Aceștia vor structura prezentarea conform indicațiilor date de profesor și, la final, vor încărca link-ul către aceasta pe padlet-ul dedicat lecției Pielea.
Accesări: 1.145
Alte activități pentru: Biologie Clasa a VII-a
Alte activități care utilizează: Visme Pear Deck Nearpod Mentimeter manualul digital DPH Genially Beautiful AI
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.