Sarcina de lucru pentru elevi:
Vă veți împărți în două grupe, numărând alternativ 1, respectiv 2 – cei care sunt numărul unu formează prima grupă, iar cei care sunt numărul doi formează cea de-a doua grupă.
Împărțiți în cele două grupe, sarcina este divizată astfel:
– Prima grupă va argumenta în favoarea motivației intrinseci.
– Cea de-a doua grupă va sublinia avantajele motivației extrinseci.
Pentru această sarcină, veți folosi aplicația Tricider (https://www.tricider.com).
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
Să descrie cele două forme ale motivației: motivația intrinsecă și motivația extrinsecă
Să argumenteze eficiența/ productivitatea acestora
Să dea cel puțin 3 exemple pentru fiecare din cele două forme ale motivației
Tip de activitate: Activitate în clasă
Sarcina de lucru se va realiza: În colaborare
Modul probabil de desfășurare a activității:
1. Elevii vor accesa aplicația. 2. Fiecare grupă va avea ca punct de reper întrebarea/sarcina de lucru specifică ( Grupa 1 - Care sunt avantajele motivației intrinseci?, Grupa 2 - Care sunt avantajele motivației extrinseci?). 3. Fiecare membru din cadrul fiecărei grupe își va expune punctul de vedere/opinia în cadrul aplicației. 4. De asemenea, elevii pot să-și argumenteze opinia printr-o propoziție scurtă/prin exemplificare. 5. La finalul exercițiului, fiecare grupă are posibilitatea de-a vota cel mai inspirat argument al celeilalte grupe.
Accesări: 648
Contribuitor: Ioana Mirela Dobre - Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (2021)
Alte activități pentru: Psihologie Clasa a X-a
Alte activități care utilizează: Tricider
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.