Sarcina de lucru pentru elevi:
Pornind de la filmul Dincolo de pod (1976), de la care am început discuția în clasă, realizați o bandă desenată. În echipe de câte 5, realizați după model o bandă desenată. O veți prezenta în clasă, prin asocierea filmului cu textul literar.
Puteți utiliza aplicații online precum Toondoo, Moovly, Toontastic sau Powtoon.
Realizați mai întâi o hartă conceptuală a filmului (elemente construcție/ simboluri/ personaje/ titlul/ surse). Apoi completați ghidul de studiu cu itemii prestabiliți. Pentru banda desenată, puteți utiliza: imagini din film, argumente în favoarea cărții sau a filmului (minim 3 argumente), distribuirea rolurilor din film.
Pentru prezentarea filmului românesc „Dincolo de pod”, veți avea în vedere și:
– anul apariţiei filmului
– numele cărţii ecranizate, respectiv al autorului cărții
– regia
– scenariul
– distribuţia (actorii)
– maniera de transpunere în film a unor elemente din text.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
Să realizeze o o hartă conceptuală a unui film dat (elemente de construcție/ simboluri/ personaje/ titlul/ surse)
Să realizeze o prezentare sintetică a unei producții cinematografice
Tip de activitate: Activitate în clasă
Sarcina de lucru se va realiza: În colaborare
Modul probabil de desfășurare a activității:
Sarcina de lucru prilejuiește o activitate colaborativă în care elevii își vor distribui sarcinile, vor interpreta textul literar prin prisma ecranizării, vor negocia semnificații și vor realiza împreună planul unei prezentări sintetice a producției cinematografice.
Accesări: 834
Contribuitor: Elena Trache - Liceul Teoretic Lucian Blaga, Constanța (Constanța) (2021)
Alte activități pentru: Limba şi literatura română Clasa a IX-a
Alte activități care utilizează: Toontastic Toondoo PowToon Moovly
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.