Sarcina de lucru pentru elevi:
1) Pornind de la schema bugetului de stat prezentată în clasă, realizați, folosind aplicația „bubbl.us”, un concept map cu tema „Bugetul de stat”.
2) Ne aflăm la final de an bugetar. Imaginați-vă ca sunteți un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice din România și că urmează să susțineți un discurs public cu privire la bugetul de stat. Aceasta declarație publică se va realiza prin intermediul aplicației „voki.com”, iar în realizarea discursului veți avea în vedere:
– utilizarea câtorva din noțiunile precizate în harta conceptuală, precum și legăturile dintre acestea
– precizări cu privire la nivelul bugetului de stat din 2018 ( adică dacă a fost un buget echilibrat, excedentar sau deficitar)
– opinia voastră la întrebarea: Cum ar fi bine sa se încheie execuția bugetului de stat într-o țară?
De asemenea, în realizarea discursului puteți face referire și la alte noțiuni (ex: datorie publică) sau teme de discuție (ex.: nivelul de îndatorare al României în comparație cu celelalte state din Uniunea Europeană, idei pentru aducerea bugetului de stat la un nivel optim etc.)
Sarcina de lucru reprezinta tema pentru acasă, iar timpul de rezolvare este de 2 săptămâni: o săptămână pentru cerința cu numărul 1) și o săptămână pentru cerința cu numărul 2).
Linkurile la harta conceptuală și la avatarul Voki le veți înscrie, în seara anterioară orei de Economie de peste două săptămâni, în documentul colaborativ Google (tabel Google sheets – se dă linkul), pentru a fi consultate de colegi și pentru a le analiza împreună în clasă.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
1) Să definească bugetul de stat și componentele sale.
2) Să explice, cu cuvinte proprii, noțiunile specifice ce caracterizează bugetul de stat (ex.: excedent, deficit, datorie publica etc.)
3) Să explice care este rolul statului în economie.
4) Să formuleze opinii cu privire la modul in care statul intervine in economie.
5) Să descrie impactul anumitor politici si strategii economice.
6) Să analizeze strategiile si instrumentele folosite de stat in economie.
Tip de activitate: Temă pentru acasă
Sarcina de lucru se va realiza: Individual
Modul probabil de desfășurare a activității:
Elevii, individual, vor aprofunda notiunile prezentate in clasa si in baza acestora vor realiza o harta conceptuala folosind aplicatia "bubbl.us". Apoi, utilizand notiunile din concept map, precum si legaturile create intre acestea, elevii vor realiza un caracter in aplicatia "voki.com" si se vor imagina in ipostaza unui reprezentant al Ministerului Finantelor Publice. In aceasta calitate, elevii vor redacta un text cu privire la bugetul de stat. Produsele activității lor vor fi analizate în clasă.
Accesări: 1.136
Alte activități pentru: Economie Clasa a XI-a
Alte activități care utilizează: Voki Google Sheets Bubbl.us
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.