Sarcina de lucru pentru elevi:
Vă veți împărți în grupe de câte 3 elevi pentru a crea o prezentare despre un stat din Europa de Sud (la alegere), mai exact despre Italia, Spania, Portugalia sau Grecia. În prezentare, veți scrie vecinii fiecărui stat, ajutați de o hartă a Europei, pe care o adăugați în prezentare, scrieți capitala fiecărui stat și cel puțin 3 orașe mari din statul respectiv, scrieți despre unitățile de relief cele mai importante, râurile principale și caracteristicile principale ale fiecărui stat.
Foarte important este să adăugați imagini cât mai reprezentative, peisaje cu lanțurile muntoase, cu râurile amintite în prezentare, fotografii cu obiective turistice care vi se par interesante, plus alte fotografii ce considerați că ar trebui prezentate.
Prezentarea nu va fi făcută în modul obișnuit , ci o să o faceți prin intermediul unei aplicații mult mai atractive și prietenoase. Tot ce trebuie să faceți este să vă jucați! Trebuie să vă creați un cont pe prezi.com – durează 2 minute să îl faceți. Aplicația este prezentată într-o engleză accesibilă și ușor de înțeles – puteți accesa aplicația până data viitoare, ca să vă familiarizați cu ea. Data viitoare, o să accesăm în clasă aplicația pentru a nu avea probleme în realizarea prezentării. Tot până la ora viitoare, trebuie să vă stabiliți persoanele din grupă și țara pe care vreți să o prezentați și să căutați informații, pentru a putea discuta anumitele neclarități pe care le aveți.
Peste 2 săptămâni, va trebui să veniți cu prezentările făcute în această aplicație, Prezi, iar fiecare persoană din grupă trebuie să prezinte o anumită parte din prezentare.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
Să indice capitala fiecărui stat din sudul Europei
Să enumere cel puțin 3 unități majore de relief și 3 râuri principale din fiecare stat
Să descrie, pe scurt, principalele caracteristici ale fiecărui stat sud-european
Să identifice pe hartă poziția geografică a fiecărui stat sud-european, în cadrul continentului
Să numească cel puțin 3 obiective turistice din fiecare stat din sudul Europei
Tip de activitate: Temă pentru acasă
Sarcina de lucru se va realiza: În colaborare
Modul probabil de desfășurare a activității:
Elevii vor realiza tema colectiv, în afara programului școlii. Vor accesa diferite siteuri online recomandate, pentru a căuta și structura informațiile, cât și a lua notițe. Vor căuta hărți reprezentative care să exprime poziția geografică a statelor în cadrul continentului. Vor compara informațiile din surse diferite, elaborând un text sintetic care să prezinte informațiile alese, clar și bine argumentate. Apoi se vor autentifica în propriul cont pe https://prezi.com, unde vor crea proiectul propriu-zis. Vor scrie textul structurat pe suprafața de lucru a aplicației, vor adăuga imagini, hărți și alte elemente reprezentative ale statelor, ce se găsesc a fi de interes. În Prezi, un membru al echipei inițiază prezentarea, apoi dă drepturi de editare colegilor din echipa sa. Membrii echipei lucrează de acasă, adăugând și modificând informațiile În cadrul orelor stabilite pentru prezentarea proiectelor, fiecare grupă își va susține tema în fața colegilor, punctând elementele importante ale fiecărui stat din Europa Mediteraneană, cât și curiozități descoperite de ei pe parcursul documentării.
Accesări: 1.147
Contribuitor: Maria Anneliese Mirea - Facultatea de Geografie (2018)
Alte activități pentru: Geografie Clasa a VI-a
Alte activități care utilizează: Prezi
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.