Sarcina de lucru pentru elevi:
[Împărțim clasa în cinci grupe de lucru corespunzătoare numărului de paragrafe din textul propus de cadru didactic la clasă: Le monde s’engage pour la planète – articol de jurnal/ document autentic.]
a. Citiți articolul de presă/ document autentic propus în clasă
b. Intrați pe documentul colaborativ Google docs transmis pe Google classroom și rezolvați cerințele propuse:
1. Fiecare grupă va identifica în paragraful corespunzător ei cuvinte/ expresii legate de mediul înconjurător/ poluare;
2. Fiecare grupă va îmbogăți lista de cuvinte și expresii cu două-trei cuvinte sau expresii care nu se regăsesc în articolul de presă;
3. Fiecare grupă va face un rezumat de două-trei propoziții al paragrafului corespunzător (Ex: Grupa 1 rezumă paragraful 1; Grupa 2 rezumă paragraful 2 etc.)
4. Fiecare grupă formulează o întrebare al cărei răspuns se regăsește în paragraful imediat următor (Ex: grupa 1 formulează o întrebare pentru paragraful 2; grupa 2 formulează o întrebare pentru paragraful 3 etc.)
Documentul colaborativ Google docs conține un tabel corespunzător fiecărei grupe, cu următoarea rubricație: (1) Vocabular legat de protecția mediului/ poluare; (2) Rezumat; (3) Întrebare.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
Competența generală: receptarea mesajelor transmise în scris în diferite situații de comunicare.
Competențe specifice:
1. Identificarea ideilor principale în mesaje scrise referitoare la subiecte despre viața cotidiană
2. Identificarea în mesaje scrise de informații punctuale relevante pentru a rezolva o sarcină de lucru.
Obiective operaționale:
1. Să utilizeze, în propoziții scrise, vocabularul specific temei legate de protecția mediului înconjurător;
2. Să elaboreze rezumatul unui fragment de text, în limba franceză (reformularea, cu cuvinte proprii, ale ideilor textului);
3. Formularea unei întrebări al cărei răspuns se regăsește într-un text dat.
Tip de activitate: Temă pentru acasă
Sarcina de lucru se va realiza: În colaborare
Modul probabil de desfășurare a activității:
După o lectură individuală, elevii vor contribui la completarea informațiilor despre protecția mediului în tabelul creat în Google docs, având ca punct de pornire articolul de jurnal. Fiecare elev din grupa va posta inițial varianta sa de rezumat, respectiv întrebarea sa. În urma unei analize minuțioase în cadrul grupei, se va decide asupra formei finale a rezumatului, respectiv se va alege cea mai bună/ cea mai corectă întrebare. După o săptămână, se fac discuții la clasă - elevii vor confrunta rezumatele si întrebările, profesorul va oferi feedback, corectând și aducând completări acolo unde este cazul.
Accesări: 580
Contribuitor: Gabriela-Otilia Ilie - Colegiul Național Pedagogic D.P. Perpessicius, Brăila (2022)
Alte activități pentru: Limba franceză Clasa a XI-a
Alte activități care utilizează: Google Docs
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.