digitaledu
Idee de activitate

Lectura – Textul. Textul literar. Specia literară: fabula

Limba și literatura română · Clasa a VI-a

Sarcina de lucru pentru elevi

Realizați o bandă desenată utilizând aplicația ToonDoo (www.toondoo.com), pornind de la lectura fabulei „Bivolul şi coţofana”, de George Topârceanu. Fiecare pagină trebuie să surprindă succint interacțiunea celor două personaje ale fabulei și să redea firul epic al evenimentelor.

La finalul realizării sarcinii, încărcați „revista” pe platforma EasyClass (www.easyclass.com) pentru a discuta rezultatele cu ceilalți colegi.

Rezultate așteptate ale învățării

  • 3.1. să diferențieze elemente de ansamblu de cele de detaliu în cadrul textului.
  • 3.2. să identifice modurile de expunere și procedeele de expresivitate artistică.
  • 4.3. să realizeze o înlănțuire corectă a frazelelor în textele redactate, utilizând corect semnele ortografice și de punctuație.
  • 2.5. să participe la diferite situații de comunicare, manifestând o atitudine favorabilă progresiei comunicării.
  • 4.2. să utilizeze un lexic diversificat, recurgând la categoriile semantice studiate și la mijloacele de îmbogățire a vocabularului.

Modul probabil de desfășurare a activității

Elevii au ca temă realizarea propriei „reviste” de benzi desenate utilizând aplicația menționată. Ei trebuie să citească fabula, să identifice personajele și caracteristicile acestora în vederea transformării lor în personaje de benzi desenate. Ulterior, valorificând atât dialogul fabulei-suport, cât și imaginația, ei vor atribui replici personajelor identificate și vor surprinde pas cu pas cursul interacțiunii acestora. La final, elevii își vor exprima opinia cu privire la viziunea celorlalți colegi asupra fabulei și a sarcinii de lucru.

Alte idei pentru Limba și literatura română