Sarcina de lucru pentru elevi:
Aveți o fișă de lucru pe care o veți lucra acasă. Pe această fișă este o imagine. Fiecare obiect din imagine conține câte un exercițiu de adunare sau de scădere cu numere naturale de la 0 la 10. În partea de jos a fișei aveți o „legendă” – fiecărui rezultat obținut îi corespunde o culoare.
Rezolvând corect operațiile, apoi colorând respectând codul, veți obține o imagine dintr-o poveste îndrăgită de voi.
După ce terminați de colorat, fotografiați fișa și o postați pe grupul de facebook al clasei.
Succes!
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
Să efectueze exerciții de adunare și scădere în concentrul 0-10, cu materiale de sprijin (bețișoare, numărătoare);
 Să asocieze corect unei mulțimi de obiecte numărul corespunzător;
 Să rezolve probleme simple cu numere naturale în concentrul 0-10, având suport vizual;
Tip de activitate:  Temă pentru acasă
Sarcina de lucru se va realiza:  Individual
Modul probabil de desfășurare a activității:
Elevii vor efectua operațiile de adunare și scădere cu numere naturale în concentrul 0-10, vor colora imaginea în concordanță cu codurile corespunzătoare rezultatelor și vor obține o imagine din povestea Degețica, de H.C. Andersen. Vor posta fișa pe pagina de facebook a clasei.
Accesări: 1.521
Contribuitor: Gianina Claudia Constantinescu - Școala Gimnazială Carmen Sylva, Iași (2020)
  Alte activități pentru: Matematică și explorarea mediului   Clasa pregătitoare   
  Alte activități care utilizează: Facebook 
  Căutare avansată
![]()
 Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional 
 Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.