Descriere:
Această resursă educațională este destinată elevilor de clasa a V-a și urmărește dezvoltarea competențelor de construire a algoritmilor care conțin structura alternativă (if/ if-else), în vederea rezolvării unor probleme simple care necesită luarea unor decizii. Elevii sunt provocați să analizeze o serie de programe scurte în C++ și să le aranjeze după output, activitate care îi ajută să înțeleagă modul în care se comportă condițiile și cum influențează rezultatul final. Programele propuse includ teme atractive precum verificarea parității, divizibilitatea cu 3, 5 sau 7, extragerea și interschimbarea cifrelor, respectiv compararea valorilor.
Prin această activitate, elevii își dezvoltă abilități practice de gândire logică, aplicare a operatorilor aritmetici, dar și de interpretare și explicare a algoritmilor. Obiectivele urmărite includ identificarea cifrelor unui număr, aplicarea condițiilor pentru rezolvarea unor probleme, modificarea valorilor în funcție de situații date și scrierea unor algoritmi simpli cu structură alternativă.
În același timp, resursa stimulează curiozitatea, gândirea analitică și autonomia în învățare, încurajând elevii să înțeleagă cum se iau deciziile într-un program și ce efecte au acestea asupra rezultatului afișat.
Tipul resursei: Joc didactic
Limba resursei: Română
Nivelul: Clasa a V-a
Disciplina: Informatică și TIC
Competență generală: 2. Rezolvarea unor probleme elementare prin construirea unor algoritmi de prelucrare a informației
Competența specifică vizată prioritar: 2.4. Construirea algoritmilor care conțin structura alternativă pentru rezolvarea unor probleme care necesită luarea unor decizii
Legătura web către resursă: https://learningapps.org/40900941
Accesări: 51
Propunător: Mariana Ivan - Liceul Teoretic Mircea Eliade, Galați (Galaţi)
Data validării: 21 mai 2025
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.