Relațiile internaționale în secolul al XIX-lea

Sarcina de lucru pentru elevi:

În echipe de câte doi elevi, pe baza surselor A și B de mai jos, precum și a cunoștințelor de la lecție, explicați în 5-6 rânduri de ce România nu s-a asociat în anul 1914, în conflictul declanșat atunci, alături de Puterile Centrale.

Înscrieți textul într-un document colaborativ (Google docs sau Microsoft word online) pentru a lucra împreună, iar la final dați acces și profesorului, cu drept de editare.

(A) Textul tratatului României cu Puterile Centrale din 13 octombrie 1883 se compunea dintr-un preambul și șapte articole :

În preambul, împăratul Austro-Ungariei și regele României stabilesc caracterul pur defensiv și conservator al Tratatului care avea drept scop „de a asigura ordinea politică și de a garanta contra tuturor eventualităților prietenia perfectă care îi leagă”.

Articolul 1 prevedea angajamentul părților contractante de a nu intra în alianțe ostile uneia din părți, de a duce o politică amicală și de a-și acorda sprijin reciproc „în limita intereselor lor”.

Articolul 2 se referea la obligația celor două părți de a-și veni în ajutor în cazul unui atac neprovocat, menționându-se special că obligația „casus foederis” din partea României intervenea atunci când Austro-Ungaria ar fi atacată în „ținuturile limitrofe cu România”, adică se făcea referire la Rusia și eventual la Serbia, fapt puțin probil pe atunci. Pentru Austro-Ungaria obligația de „casus foederis” față de România intervenea dacă aceasta din urmă „ar fi fost atacată” fără provocare din partea sa. România era deci asigurată prin acest articol față de un atac din partea Rusiei și eventual din partea Bulgariei sau Serbiei. Nemenționarea în tratat a Rusiei a constituit în cele din urmă un avantaj pentru România.

Articolul 3 stabilea obligația părților de a se consulta în vederea măsurilor ce se impuneau în cazul unei amenințări cu agresiunea „în condițiile sus menționate”. Chestiunile militare, cele referitoare la unitatea operațiunilor și trecerea peste teritoriile respective urmau a fi reglementate printr-o convenție militară.

(B) Harta României moderne în a doua jumătate a secolului al XIX-lea

Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):

1. Să exprime opinii cu privire la sistemul de relații internaționale care a angajat România la finalul secolului al XIX-lea.
2. Să argumenteze pe baza a două surse istorice distincte, schimbarea atitudinii diplomatice a României în anul 1914.

Tip de activitate: Temă pentru acasă
Sarcina de lucru se va realiza: În colaborare

Modul probabil de desfășurare a activității:

Elevii analizează textul tratatului din 1883 care angaja România de partea Puterilor Centrale în 1883 (Germania și Austro-Ungaria). Cu acest prilej înțeleg faptul că România avea un tratat militar defensiv în asociere cu Austro-Ungaria și Germania. Analizând harta asociată ce redă teritoriul național al României în 1883, elevii concluzionează asupra faptului că unele teritorii naționale se aflau la acea dată în componența Austro-Ungariei: Bucovina, Transilvania și Banat. Pe baza acestor deducții și a cunoștințelor din lecția de zi, elevii argumentează în scris faptul că în 1914, în condițiile izbucnirii Primului Război Mondial, atunci când România a fost solicitată să susțină Puterile Centrale în conflict, România a refuzat pe baza a două motive: 1. Tratatul din 1883 era inaplicabil în 1914 pentru că nu exista o situație defensivă pentru Austro-Ungaria, aceasta fiind un stat agresor la adresa Serbiei. 2. România, urmărind idealul național al unirii Bucovinei, Transilvaniei și Banatului, nu se putea asocia în conflict Austro-Ungariei care poseda aceste teritorii naționale românești. Idealul unității naționale ar fi avut de pierdut. Ca urmare, România s-a reorientat diplomatic către Antanta, despre care conținutul informativ al lecției predate la clasă afirmă că promisese României recunoașterea revendicărilor ei naționale la finalul conflictului.