Sarcina de lucru pentru elevi:
Construiți un „panou” virtual, având titlul „Expansiunea și contragerea complementelor circumstanțiale de cauză”, folosindu-vă de programul Lino. Trebuie să scrieți 20 de fraze care să conțină propoziții circumstanțiale de cauză care să fie contrase într-un singur cuvânt cu funcția sintactică de complement circumstanțial de cauză sau 20 de propoziții în care să aveți unul sau mai multe complemente de cauză pe care să le transformați apoi în propoziții de cauză. Puteți lucra în echipe de câte doi și vă puteți alege: fie alegeți să faceți fraze pe care să le contrageți, fie propoziții pe care să le dezvoltați.
Apoi veți alege o singură frază/propoziție pe care să o analizați morfologic și sintactic. Pentru analiză, veți realiza un „nor de cuvinte” cu ajutorul site-ului Wordle sau WordArt. Analiza va fi prezentată în fața clasei.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
O1- să realizeze expansiunea complementelor circumstanţiale de cauză şi să definească propoziţia circumstanţială de cauză;
O2- să recunoască, în enunţurile date, propoziţiile circumstanţiale de cauză şi să realizeze contragerea acestora;
O3-să identifice, în enunţuri, elementele regente ale propoziţiilor circumstanţiale de cauză, precizând valoarea morfologică a acestora;
O4- să identifice, în enunţuri, elementele care introduc propoziţii circumstanţiale de cauză, precizând valoarea morfologică a acestora;
O5- să identifice corelativele corespunzătoare propoziţiei circumstanţiale de cauză;
O6-să construiască enunţuri în care propoziţiile circumstanţiale de cauză să aibă diverse elemente regente şi să fie introduse prin părţi de vorbire diferite;
O7- să precizeze topica şi punctuaţia propoziţiei circumstanţiale de cauză;
Tip de activitate: Temă pentru acasă
Sarcina de lucru se va realiza: În colaborare
Modul probabil de desfășurare a activității:
Elevii trebuie să realizeze un „panou” virtual, având titlul „Expansiunea și contragerea complementelor circumstanțiale de cauză”. Își vor alege dintre expansiunea și contragerea complementelor circumstanțiale de cauza. Panoul va fi realizat cu ajutorul Lino. Elevii vor scrie 20 de fraze/propoziții în care să folosească unul sau mai mult complemente de cauză. La final, își vor alege doar o sigura propoziție pe care o vor analiza morfologic și sintactic. În cadrul analizei se vor folosi de Wordle/ WordArt, unde fiecare cuvânt va avea „norul” său, formând la final un „nor de cuvinte”. Analiza va fi prezentată în fața clasei. Exercițiul este temă pentru acasă, iar elevii vor putea lucra în grupe de câte doi. Eventualele greșeli vor fi corectate împreună cu întreaga clasă.
Accesări: 1.053
Contribuitor: Dalia-Andreea Lăcătuș - Facultatea de Litere (2018)
Alte activități pentru: Limba şi literatura română Clasa a VIII-a
Alte activități care utilizează: Wordle WordArt Lino
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.