Sarcina de lucru pentru elevi:
Folosind aplicația https://www.mindmeister.com, exemplificați modalitățile de caracterizare a personajului utilizând unul sau mai multe dintre fragmentele suport:
I.
„Ea însă se socotea moartă, ca şi omul ei, care nu era lângă dânsa. Abia acum înţelegea că dragostea ei se păstrase ca-n tinereţă. S-ar fi cuvenit să-i fie ruşine, căci avea copii mari; însă nu mărturisea asta nimănui, decât numai sieşi, nopţilor şi greierului din vatră.” (Baltagul, de Mihail Sadoveanu)
II.
„Drumul acela la Sfânta Ana şi la Piatra i-a fost de cel mai mare folos. Având într-însa ştiinţa morţii lui Nechifor Lipan şi crâncenă durere, se văzu totuşi eliberată din întuneric. Cum ajunse acasă, îşi lăsă numai o zi de odihnă, apoi începu a pune la cale îndeplinirea unor hotărâri mari. Toate erau în dosul ochilor acelora aprigi şi ieşeau una după alta.” (Baltagul, de Mihail Sadoveanu)
III.
„- Asta-i grija ta acuma, fată, să-mi faci asemenea ruşine, să rămânem de râsul satului? Acuma ai ajuns domnişoară?
– Asta nu-i nici o ruşine, mămucă; acuma aşa se spune.
– Apoi ştiu eu; acuma vă strâmbaţi una la alta şi nu vă mai place catrinţa şi cămaşa; şi vă ung la inima lăutarii când cântă câte-un valţ nemţesc; îţi arăt eu coc, valţ şi bluză, ardă-te para focului să te ardă! Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am ştiut de acestea, şi-n legea noastră trebuie să trăieşti şi tu. Altfel îţi leg o piatră de gât şi te dau în Tarcău. Nu-s eu destul de năcăjită c-am rămas singură asupra iernii şi nu mai ştiu nimica de tată-tău; acuma am ajuns să aud pe popa cetind lucruri ruşinoase. Dar evanghelia asta i-a voastră, nu-i a lui.
– Aceea-i scrisoarea mea? întreabă cu viclenie fata.
– Care scrisoare?
– Aceea pe care ai pus-o la oglindă.
– Îţi arat eu ţie scrisoare. Du-te şi vezi de trage până în sară în fuşalăi lâna pe care ţi-am pregătit-o. Şi să te mai prind că dai gunoiul afară în faţa soarelui, cum ai făcut azi, că-ţi pun la gât două pietre de câte cinci oca. N-ai mai învăţat rânduială? Nu mai ştii ce-i curat, ce-i sfânt şi ce-i bun de când îţi umblă gărgăuni prin cap şi te cheamă domnişoară?” (Baltagul, de Mihail Sadoveanu)
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
1. să definească conceptul de personaj literar;
2. să identifice tipologiile pe care le reprezintă personajele;
3. să distingă în text mijloacele de caracterizare a personajelor;
4. să exprime, în scris, păreri, opinii, sentimente față de personaj.
Tip de activitate: Activitate în clasă
Sarcina de lucru se va realiza: Individual
Modul probabil de desfășurare a activității:
Elevii vor citi cu atenție fragmentele suport, în care vor identifica modalitățile de caracterizare directe sau indirecte. Folosind aplicația mindmeister.com, vor realiza o hartă conceptuală prin care să reprezinte legătura dintre fragmente și modalitățile de caracterizare a personajului.
Accesări: 841
Contribuitor: Alina Maria Mardare - Colegiul Economic Anghel Rugină, Vaslui (2022)
Alte activități pentru: Limba şi literatura română Clasa a X-a
Alte activități care utilizează: Mindmeister
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.