Descriere
Resursa este un slide show interactiv, destinat copiilor preșcolari de nivel II. Acesta necesită răspunsuri corecte care duc la slide-uri apreciative. Răspunsurile greșite sunt „taxate” cu emoticon supărat și zgomot de explozie, slide care te întoarce la întrebare până dai click pe imaginea corectă.
Resursa poate fi folosită la activitățile de cunoașterea mediului, la tema „Mijloace de transport”; poate fi integrată cu activități de educarea limbajului, solicitând copiii să descrie imaginile și/sau să le despartă în silabe, să alcătuiască propoziții. Acest lucru se poate realiza întrucât imaginile sunt clare, mari, reprezentative.
Este o resursă educațională deschisă – se poate descărca în format editabil (clic pe Fișier – Descărcați) sau copia în propriul Drive (Fișier – Faceți o copie) pentru a fi adaptată în vederea reutilizării la clasă.

Competențe vizate
- Competența generală
- E. Dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii
- Competența specifică
- E.3. Caracteristici structurale și funcționale ale lumii înconjurătoare
