Sarcina de lucru pentru elevi:
Pentru a fixa noțiunile studiate la unitatea de învățare GRAFURI, folosind aplicația Bubbl.us (elevii sunt familiarizați cu aplicația, nefiind prima dată când o utilizează), realizați o hartă conceptuală, astfel:
În casetele mari scrieți cele două mari categorii de grafuri (orientate și neorientate). Pentru fiecare tip de graf indicați subtipurile grafului respectiv în casetele care derivă din cele mari. Apoi, pentru fiecare subtip de graf creați casete subordonate în care precizați proprietățile subtipului respectiv de graf.
Pentru fiecare nivel din schemă creați în dreapta casetei o altă casetă în care încărcați imaginea cu graful pe care vi l-am trimis. În fiecare casetă creată exemplificați subtipul de graf sau proprietatea respectivă, pornind de la graful primit ca exemplu.
Alegeți culori diferite pentru fiecare nivel creat în harta conceptuală.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
Să distingă noțiunile de graf orientat și graf neorientat
Să indice pentru fiecare tip de graf care sunt proprietățile acestuia
Să exemplifice proprietățile fiecărui graf
Tip de activitate: Activitate în clasă
Sarcina de lucru se va realiza: În colaborare
Modul probabil de desfășurare a activității:
Elevii organizați pe grupe de 4-6 persoane vor realiza o hartă conceptuală pe platforma https://bubbl.us pentru unitatea de învățare GRAFURI . Fiecare grupă de elevi va primi de la profesor prin Google Classroom o imagine cu un exemplu de graf pentru care va exemplifica în harta conceptuală fiecare proprietate. Elevii vor utiliza cu succes această aplicație, având în vedere faptul că sunt familiarizați cu ea, putând să rezolve corect tema fără să piardă timpul pentru explorarea aplicației. Metoda hărții conceptuale îi va ajuta pe elevi să-și revizuiască sensul fiecărei noțiuni iar prin analogie să realizeze că această hartă conceptuală este de fapt un graf neorientat. Pentru fiecare nivel creat în harta conceptuală, elevii vor alege o altă culoare.
Accesări: 969
Contribuitor: Alina Vasile - Colegiul Național Pedagogic Spiru Haret, Buzău (Buzău) (2020)
Alte activități pentru: Informatică Clasa a XI-a
Alte activități care utilizează: Bubbl.us
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.