Sarcina de lucru pentru elevi:
Împărțiți-vă în grupe de câte 5. Până data viitoare, colaborați pentru a realiza o hartă conceptuală care să cuprindă trăsăturile definitorii ale personajului Doinița și fragmentele (extrase din piesa lui Matei Vișniec) care le evidențiază, utilizând platforma https://bubbl.us.
În ora următoare, vom compara toate hărțile conceptuale obținute pentru a putea observa împreuna care este scopul personajului dramatic în construcția dramatică.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
Să identifice trăsături ale personajului, pornind de la secvențe din text;
Să identifice scopul personajului dramatic în construcția dramatică.
Tip de activitate: Temă pentru acasă
Sarcina de lucru se va realiza: În colaborare
Modul probabil de desfășurare a activității:
Fiecare echipă va accesa linkul pus la dispoziție de către profesor. Elevii vor scrie în centrul hărții conceptuale numele personajului (Doinița). Bazându-se pe cunoștințele acumulate în timpul lecției (această sarcină pentru acasă va fi dată în urma unei ore de predare a personajului dramatic cu aplicații pe baza personajului Radu din același text) vor scrie trăsăturile personajului Doinița, urmând să folosească funcțiile platformei pentru a extinde harta conceptuală, adăugând fragmentele corespunzătoare si alte observații despre reacțiile, gesturile, replicile personajului. Următoarea oră de Română elevii vor compara rezultatul final cu cu ceea ce au conceput colegii. Dirijați de profesor, vor face modificările necesare (dacă este cazul). Tot cu ajutorul profesorului, elevii vor ajunge la concluzia următoare: autorul creează personajele dramatice pentru a transmite o viziune generală despre lume.
Accesări: 982
Contribuitor: Sophia Cristiana Cioflan - Facultatea de Litere (2023)
Alte activități pentru: Limba şi literatura română Clasa a VII-a
Alte activități care utilizează: Bubbl.us
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.