Descriere:
Resursa educațională deschisă constă într-un test ce se adresează elevilor claselor a X-a din învățământul liceal. Are ca scop fixarea cunoștințelor, cu ajutorul discriminării ideilor și conceptelor folosite în cadrul disciplinei vizate. Conținuturi vizate: senzații, percepții, reprezentări, memoria, gândirea, imaginația, emoțiile.
Testul își propune să stimuleze gândirea critică a elevilor, dar și folosirea logicii în vederea operării cu noțiuni, concepte din domeniul psihologiei.
Această resursă este foarte utilă, deoarece folosește instrumente ludice-digitale pentru a capta interesul elevilor și a-i implica activ în procesul educațional. Un avantaj al acestui test este ca poate fi folosit de către elevi acasă (pentru a-și testa cunoștințele), dar și la școală, acompaniați de colegi, profesor etc.
Tipul resursei: Exercițiu
Limba resursei: Română
Nivelul: Clasa a X-a
Disciplina: Psihologie
Competență generală: 1. Utilizarea conceptelor specifice ştiinţelor sociale pentru organizarea demersurilor de cunoaştere şi explicare a unor fapte, evenimente, procese din viaţa reală
Competența specifică vizată prioritar: 1. Utilizarea conceptelor specifice ştiinţelor sociale pentru organizarea demersurilor de cunoaştere şi explicare a unor fapte, evenimente, procese din viaţa reală
Legătura web către resursă: https://wordwall.net/ro/resource/77724650
Accesări: 55
Propunător: Flory-Violeta Nicolae - Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică Gorj (Gorj)
Data validării: 11 septembrie 2024
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.