Descriere:
Resursa educațională conține cinci activități de învățare proiectate pentru dezvoltarea competenței specifice 2.3. Exprimarea preferinţelor. Cele cinci activități valorifică achizițiile de vocabular referitoare la disciplinele școlare. Formele de organizare alese permit demonstrarea gradului de înțelegere a cerințelor fiecărei sarcini și colaborarea constructivă între elevi.
Sarcinile de lucru pentru fiecare activitate stabilesc, într-o succesiune logică, de la simplu la complex, situații propice dezvoltării competenței vizate. Ele combină într-o abordare echilibrată inputul lingvistic cu outputul structurat și cel comunicativ.
Tema și contextele de comunicare le sunt familiare elevilor și adecvate vârstei și nivelului de competență lingvistică ale acestora. Conținuturile activităților de învățare sunt interesante, conforme programei școlare, contribuind la integrarea armonioasă a noilor informații/cunoștințe despre comunicare într-un univers familiar elevilor.
Resursa educațională poate fi utilizată atât în timpul unei ore cu prezență fizică, cât și online, fiind ușor de adaptat. Cadrul didactic poate urma scenariul propus sau îl poate adapta, în funcție de numărul elevilor sau de nivelul clasei.
Pentru derulare în ritmul prezentării, se face stop cadru pe video sau se utilizează varianta https://www.canva.com/design/DAFCGDvyayY/-qZ9kllhVFfwdTPXL5dW4w/view
Omologată ca mijloc de învățământ pentru nivel gimnazial: rezoluția Ministerului Educației nr. 80.781/1/21.11.2022
Tipul resursei: Suită de activități
Limba resursei: Engleză
Nivelul: Clasa a V-a
Disciplina: Limba engleză
Competență generală: 2. Exprimarea orală în diverse situaţii de comunicare
Competența specifică vizată prioritar: 2.. Exprimarea orală în diverse situaţii de comunicare
Legătura web către resursă: https://www.canva.com/design/DAFCGDvyayY/-qZ9kllhVFfwdTPXL5dW4w/watch
Accesări: 382
Propunător: Ștefania Manea - Colegiul Național Mihai Eminescu, Petroșani (Hunedoara)
Data validării: 4 iunie 2022
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.