Descriere:
„Quiz Puzzle Guess” este o resursă interactivă pentru elevi care studiază limba engleză la nivel intermediar. Este structurată în concordanță cu etapele lecției, astfel încât la început elevii să-și consolideze cunoștințele despre subordonatele condiționale cu un exercițiu de alegere a variantei corecte.
Recompensa pentru răspunsurile corecte este completarea puzzle-ului care dezvăluie o imagine în baza căreia elevii pot ghici tema noii lecții, exersând astfel competențele de exprimare orală.
Elementele interactive din imagine corespund unui exercițiu de vocabular „Aliens” și unei activități de audiție „Close Encounters” și recomand parcurgerea lor în această ordine. În ultima etapă a lecției, se poate organiza o dezbatere pe tema „Do aliens trully exist?”, revenindu-se astfel la exersarea competențelor de exprimare orală.
Resursa permite dezvoltarea integrată a competențelor lingvistice; captează și menține atenția elevilor pe tot parcursul lecției prin elementele-surpriză; poate fi utilizată și în clasa fizică, și în cea virtuală; este ludică, elevii învățând prin joc.
Este recomandată cadrelor didactice care doresc să încerce o abordare modernă în predarea limbii engleze.
Tipul resursei: Exercițiu
Limba resursei: Engleză
Nivelul: Clasa a IX-a
Disciplina: Limba engleză
Competență generală: 1. Receptarea mesajelor transmise oral sau în scris în diferite situaţii de comunicare
Competența specifică vizată prioritar: 1.. Receptarea mesajelor transmise oral sau în scris în diferite situaţii de comunicare
Legătura web către resursă: https://view.genial.ly/6008767473a9e90d367a09a1/
Accesări: 520
Propunător: Luminița-Mihaela Belgun - Liceul Tehnologic, Turceni (Gorj)
Data validării: 21 octombrie 2021
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.