Sarcina de lucru pentru elevi:
În urma activității din clasă, în care ați aflat despre cele 4 timpuri trecute ale modului indicativ, realizați o distincție între aceste timpuri trecute, folosind aplicația Bubbl.us (elevii sunt familiarizați cu aplicația menționată, nefiind prima dată când utilizează această aplicație), astfel încât:
În casetele mari scrieți timpurile trecute ale modului indicativ (trebuie să aveți 4 casete mari corespunzătoare pentru cele 4 timpuri trecute ale modului indicativ). Pentru fiecare timp trecut, conjugați câte 5 verbe la timpul din casetă, la persoana a treia singular (alegeți ce gen doriți). Aceste verbe trebuie scrise în casetele care derivă din cele mari.
Apoi, creați pentru fiecare timp trecut câte o căsuță, în care să alcătuiți o propoziție cu timpul respectiv.
Alegeți trei culori diferite pentru schemă: o culoare pentru casetele mari, o culoare pentru casetele care derivă din acestea și o altă culoare pentru căsuțele cu propozițiile realizate.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
Să enumere cele patru timpuri trecute ale modului indicativ
Să utilizeze corect timpurile verbale, indicând fiecare timp verbal utilizat în propoziții scurte date
Să exemplifice fiecare timp trecut prin formularea unor propoziții
Să distingă perfectul simplu de mai-mult-ca-perfect
Tip de activitate: Temă pentru acasă
Sarcina de lucru se va realiza: Individual
Modul probabil de desfășurare a activității:
Elevii au ca temă să alcătuiască o schemă cu ajutorul aplicației Bubbl.us în care să facă diferența între cele patru timpuri trecute ale modului indicativ. Elevii vor utiliza cu succes această aplicație, având în vedere faptul că sunt familiarizați cu ea, putând să rezolve corect tema fără să piardă timpul pentru explorarea aplicației. Mă aștept ca elevii să poată distinge Perfectul simplu de Mai-mult-ca-perfectul (aceasta fiind o parte mai dificilă a lecției). Sunt elevi isteți, cu o imaginație bogată, astfel încât mă aștept la scheme diferite și unice.
Accesări: 1.190
Alte activități pentru: Limba şi literatura română Clasa a V-a
Alte activități care utilizează: Bubbl.us
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.