Sarcina de lucru pentru elevi
Vei face o prezentare animată a unui basm scris de tine (etapă anterioară deja realizată, cu accent pe utilizarea verbelor la modul indicativ, timpul perfect compus).
Poți utiliza aplicații precum Toonytool (desene animate/ benzi desenate), Moovly (video și/ sau animații) sau Toontastic (filme animate cu Toontastic se pot crea doar pe tabletă sau telefon). Poți realiza și proiecții PPT.
Rezultate așteptate ale învățării
- - Să identifice în mod corect verbele la modul indicativ, timpul perfect compus, utilizate în compunerea inițială și transpuse în imagine/ film/ animație;
- - Să utilizeze în mod corect acest timp verbal;
- - Să evidențieze rolul verbului în narațiune;
Modul probabil de desfășurare a activității
Elevii vor folosi eficient experiența lor cu jocurile video și filmele vizionate pe youtube, pentru a crea scurte filme care să folosească scene și imagini diverse, transpuneri ale unor secvențe din basmul scris într-o activitate anterioară, creație personală. Cele mai multe vor fi prezentări ppt - elevii au folosit foarte des acest format.