Sarcina de lucru pentru elevi:
Elevii sunt îndrumați să realizeze o prezentare cu cel puțin 5 cartonașe prin folosirea aplicației Flashcard (de pe site-ul goconqr.com). Tema se va realiza în 15-20 minute, individual. Pentru folosirea aplicației elevii trebuie să-și realizeze cont pe acest site sau dacă au deja cont creat să deschidă aplicația Flashcards și să creeze o prezentare cu cartonașe pe care o vor denumi Săruri – utilizări, nume prenume elev, pe care o vor trimite și salva în grupul clasei pe site-ul corespunzător.
Fiecare cartonaș va conține pe față o imagine cu un obiect sau arie a domeniului în care e folosită substanța din această clasă și formula corespunzătoare sării, iar pe spatele cartonașului se indică denumire sării și utilizarea exactă a acesteia printr-o propoziție.
Elevii sunt solicitați să sintetizeze informațiile despre utilizările săruri și să creeze un eseu sau un cvintet pe care să-l atașeze pe un cartonaș în finalul prezentării.
După finalizarea temei, se pot prezenta câteva din temele realizate de elevi, pentru notare.
[Resursă omologată: rezoluția Ministerului Educației Naționale Nr. 36.645/I/11.10.2019]
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
Să modeleze formulele chimice ale sărurilor (folosind aplicația digitală flashcard, de pe site-ul goconqr.com), indicând denumirea a cel puțin cinci formule chimice ale acestora (pe spatele cartonașelor).
Să prezinte utilizările sărurilor evidențiate prin imagini selectate corespunzător pe baza diferitelor proprietăți ale acestora, pentru minim cinci imagini (săruri).
Să explice în cuvinte proprii asocierea imaginii reprezentând obiectul sau domeniul în care este folosit cu proprietatea fizică sau chimică caracteristică pentru minim cinci săruri.
Să sintetizeze informațiile despre săruri prin realizarea unui eseu sau cvintet cu tema Utilizările sărurilor respectând structura acestuia.
Tip de activitate: Activitate în clasă
Sarcina de lucru se va realiza: Individual
Modul probabil de desfășurare a activității:
Elevii sunt rugați să lucreze individual în clasă timp de 15-20 minute pentru realizarea prezentărilor și implicarea activă în sarcină. Pentru folosirea aplicației, elevii trebuie să-și realizeze cont în prealabil, sau să-l creeze în acel moment pe acest site, să deschidă aplicația flashcards și să creeze o prezentare cu cartonașe pe care o vor denumi Săruri - utilizări, nume prenume elev, pe care o vor trimite și salva în grupul clasei pe site-ul corespunzător. Se pot alege diferite tipuri de cartonașe, se pot edita și reedita ușor, se pot insera imagini salvate și se pot prezenta foarte ușor celorlalți colegi, având un aspect plăcut. Tot elevii pot folosi aplicația pentru trimiterea temei pe un grup al sitului creat sau pot salva tema lucrată în contul lor. Sarcina aceasta presupune editarea de informații, căutarea de imagini corespunzătoare pe net sau salvate în calculator, asocierea noțiunilor cunoscute cu imagini corespunzătoare, crearea unor materiale noi și prezentarea lor într-o manieră proprie.
Accesări: 2.261
Contribuitor: Anamaria Sârbu - Școala Gimnazială Tudor Arghezi, Năvodari (Constanța) (2018)
Alte activități pentru: Chimie Clasa a VIII-a
Alte activități care utilizează: Go Conqr
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.