Sarcina de lucru pentru elevi:
În echipe de câte doi, în tabelul dat (document colaborativ Google sheet), colorați cu galben substantivele și adjectivele de gen feminin, cu roșu pe cele de gen masculin și cu albastru pe cele de gen neutru. Aveți grijă – fiecare echipă are un singur rând alocat.
Treceți-le apoi la numǎrul plural, scriindu-le în coloanele următoare. În a cincea coloană, alcătuiți o propoziție care să conțină substantivul și adjectivul respectiv, la plural.
Verificați, la final, corectitudinea rezolvărilor celorlalte echipe (de pe celelalte rânduri ale documentului colaborativ deschis).
echipa 1. zǎpadǎ – frumos –
echipa 2. bou – pufoasǎ –
echipa 3. colind – cristalin –
echipa 4. pom – încǎrcat –
echipa 5. fulg – micǎ –
echipa 6. gheaţǎ – singuratic –
echipa 7. lac – strǎveziu –
echipa 8. cer – înstelat –
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
O1 – să utilizeze corect şi conştient noţiunile de părţi de vorbire;
O2 – să completeze pe perechi un ciorchine despre substantiv sau despre adjectiv;
O3 – să treacă substantivele/ adjectivele la numărul plural;
O4 – să descopere adjective potrivite pentru substantive date;
O5 – să rezolve cerinţele de pe fișe;
O6 – să aleagă varianta corectă;
O7 – să analizeze părţile de vorbire studiate, precizând categoriile gramaticale ale acestora;
O8 – să alcătuiască enunţuri, respectând schema dată;
Tip de activitate: Activitate în clasă
Sarcina de lucru se va realiza: În colaborare
Modul probabil de desfășurare a activității:
În laboratorul cu computere, în echipe de câte doi la un computer, elevii vor avea deschis documentul colaborativ realizat în prealabil de profesor. Lucrează pe același document, completând în dreptul numărului de echipă alocat. Vor recunoaște substantivele și adjectivele și le vor colora corespunzător. Le vor trece la numărul plural, apoi vor alcătui propoziții cu acestea. La final, verifică rezolvările celorlalte echipe.
Accesări: 1.767
Alte activități pentru: Limba şi literatura română Clasa a IV-a
Alte activități care utilizează: Google Sheets
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.