Sarcina de lucru pentru elevi:
Caută informații despre meserii: cum se numește meseria, ce trebuie să faci în această meserie, unde lucrează persoana care are această meserie, în ce condiții? etc. (această sarcină a fost prezentată elevilor înainte cu o zi).
Joc didactic: spune denumirea unei meserii, apoi numește un alt coleg să spună o altă meserie; ai grijă ca meseria să nu se repete. Creează propriul nor de cuvinte al meseriilor în WordArt.
Realizează avatarul meseriei tale, accesând http://www.voki.com/ , în care să te prezinți, să prezinți ce meserie ai ales și de ce? Prezentarea ta poate fi așa: Eu sunt… (numele). Sunt… (medic veterinar), pentru că… (iubesc animalele).
Realizează un afiș pentru meseria aleasă. Fotografiază-ți lucrarea, având grijă să se vadă în totalitate și cât mai clar! Deschide avizierul clasei, https://padlet.com . Încarcă lucrarea ta, dând click pe semnul + din partea dreaptă jos, apoi la Titlu scrie titlul denumirea meseriei, apasă pe săgeată și alege fotografia ta.
Observă meseriile alese de colegii tăi și adaugă aprecieri colegilor care consideri că și-au ales o meserie potrivită.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
Să prezinte informații despre meserii, descoperite utilizând surse diferite;
Să descrie meseria preferată;
Să realizeze un afiș (material-sinteză multimodal) pentru meseria aleasă;
Tip de activitate: Activitate în clasă
Sarcina de lucru se va realiza: Individual
Modul probabil de desfășurare a activității:
Înainte de această lecție, elevii vor căuta și vor aduce informații despre meserii, folosind internetul, ziare, reviste, cărți, interviuri cu persoane cunoscute. Elevii vor spune cât mai multe meserii, apoi vor realiza nori de cuvinte. Vor realiza și apoi vor prezenta avatarul propriei meserii. Elevii vor fi încurajați să își adreseze întrebări: De ce ai ales această meserie? Crezi că ți se potrivește? Cunoști vreo persoană care are această meserie? etc. Fiecare elev va realiza afișul meseriei alese, utilizând desene, imagini, cuvinte cheie, apoi vor aprecia afișele acelor colegi care consideră că și-au ales o meserie potrivită.
Accesări: 1.504
Contribuitor: Anca-Irina Vâlcan - Școala Gimnazială Miron Cristea, Toplița (Harghita) (2021)
Alte activități pentru: Limba şi literatura română Clasa a II-a
Alte activități care utilizează: WordArt Voki Padlet
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.