Sarcina de lucru pentru elevi:
În softul educațional ALFABETUL DIN POVEȘTI, al Editurii Edu:
1. Ascultați sarcina fiecărui exercițiu și alegeți răspunsul potrivit! Fiți atenți să vedeți dacă ați răspuns corect!
– Care din personajele următoare fac parte din povestea audiată?
– În care imagine observăm locul în care s-a desfășurat întâmplarea din poveste?
– Ascultați cu atenție fiecare propoziție, apoi completați în caseta alăturată A, dacă e adevărată sau F, dacă e falsă!
– Alegeți personajele din poveste, în a căror denumire sunetul i se aude în interiorul cuvântului!
– Alegeți reprezentarea grafică potrivită cuvântului ce denumește imaginea dată!
– Denumiți fiecare imagine! Schimbați litera inițială a fiecărui cuvânt cu o altă literă, pentru a descoperi noi cuvinte!
– Completați cuvintele cu silabe potrivite ce conțin litera i/I de tipar!
– Citiți cele 3 propoziții, apoi realizați corespondența acestora cu imaginile date!
2. Priviți cu atenție imaginea! Ce vedeți, ce auziți, ce simțiți?
3. Ce cuvinte, care conțin litera I, considerați că sunt potrivite pentru anotimpul IARNA? Completați, pe rând, câte un cuvânt în următoarea aplicație!
4. Înfrumusețați norul de cuvinte creat!
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
Să identifice informații variate dintr-un text audiat;
Să exemplifice cuvinte în care noul sunet se află în diferite poziții în cadrul cuvântului;
Să realizeze analiza și sinteza fonetică a cuvintelor și silabelor:
Să enumere cuvinte-cheie potrivite anotimpului IARNA;
Să completeze corect cuvântul-cheie, în aplicația WordArt;
Tip de activitate: Activitate în clasă
Sarcina de lucru se va realiza: În colaborare
Modul probabil de desfășurare a activității:
1. Se va utiliza softul educational ALFABETUL DIN POVESTI, al Editurii Edu, pe care copiii il vor vizualiza pe ecranul de proiectie, cu ajutorul videoproiectorului. Elevii vor audia cu interes POVESTEA LITEREI I, dupa care vom valorifica impreuna continutul audiat, prin intermediul exercitiilor interactive, in care elevii au de ales raspunsul corect la fiecare intrebare. Elevii vor participa cu placere si se vor bucura de satisfactia reusitei, intrucat softul ofera feefback imediat la fiecare raspuns. 2. Voi deschide aplicatia Padlet si voi prezinta elevilor o imagine reprezentativa a anotimpului iarna. Voi purta o scurta discutie despre ceea ce se vede in imagine si le voi solicita sa isi imagineze ca se afla acolo si sa ne trasmita ceea ce ar putea auzi si simti. 3. Voi ruga elevii sa enumere cat mai multe cuvinte care considera ca sunt reprezentative pentru anotimpul iarna si contin litera I. Voi deschide aplicatia WordArt si voi comunica elevilor ca toate aceste cuvinte pe care ei le-au denumit le putem insera in tabelul din stanga al aplicatiei, iar la final ii vom da o forma atractiva. In timp ce fiecare elev va completa cuvantul la calculatorul clasei, ceilalti il vor scrie, aleatoriu, pe o foaie A4. La final, alegem impreuna 2-3 forme potrivite (shapes/Christmas/visualize), pentru a forma un NOR DE CUVINTE cat mai atractiv. Vor fi incantati de forma grafica obtinuta la calculator si se vor stradui sa completeze foaia pe care au completat cuvintele, cu un desen reprezentativ. Ca tema pentru acasa, as putea sugera copiilor care ar putea beneficia si de sprijinul parintilor sau al unui frate/sora mai mare, sa creeze si ei un nor de cuvinte, in care sa utilizeze cat mai multe cuvinte descoperite in cuvantul SCRISOARE. Linkurile la WordArt-uri vor putea fi postate pe avizierul virtual al clasei, utilizand indicatiile oferite de invatator.
Accesări: 1.630
Contribuitor: Carmen-Mihaela Barcan - Școala Gimnazială Nr. 10, Bacău (2019)
Alte activități pentru: Limba şi literatura română Clasa I
Alte activități care utilizează: WordArt soft educațional
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.