Sarcina de lucru pentru elevi:
Completați primele 6 coloane din tabelul dat (simbol, număr de electroni, număr de protoni, număr atomic Z, perioada și grupa în care se află elementul chimic), vizionând animațiile de pe site-ul http://mslp.ac-dijon.fr/ (sau o altă platformă cu resurse).
Ajutându-vă de tabelul periodic (https://ptable.com), completați și ultima coloană a tabelului (număr de neutroni).
Justificați alegerile făcute.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
1. Să identifice pe internet informații și resurse utile pentru rezolvarea unei sarcini specifice chimiei
2. Să diferențieze conceptele și noțiunile specifice: particulă subatomică (proton, neutron, electron), număr atomic, număr de masă atomică
3. Să utilizeze Tabelul Periodic pentru aflarea unor informații referitoare la proprietățile elementelor chimice.
4. Să utilizeze instrumentele și aplicațiile online pentru efectuarea diferitelor sarcini de lucru.
Tip de activitate: Activitate în clasă
Sarcina de lucru se va realiza: Individual
Modul probabil de desfășurare a activității:
Elevii au ca temă completarea unui tabel caracterizarea a patru atomi: simbolul, numărul de electroni, numărul de protoni, perioada și grupa în care se află în sistemul periodic, numărul de neutroni. Pentru completarea primelor 5 coloane ale tabelului, se vizionează animațiile și se observă protonii (aflați în interiorul nucleului), electronii (care orbitează în jurul nucleului), numărul de straturi pe care se află electronii (acesta corespunde numărului perioadei), numărul de electroni de pe ultimul strat(acesta corespunde numărului grupei). Numărul atomic este egal cu numărul de electroni (sau numărul de protoni). Se determină, din tabelul periodic, numărul de masă A și se calculează numărul de neutroni ca diferență între numărul de masă și numărul atomic (N=A-Z).
Accesări: 789
Contribuitor: Ioana Bănucu - Facultatea de Chimie (2019)
Alte activități pentru: Chimie Clasa a VIII-a
Alte activități care utilizează: soft educațional simulări
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.