Sarcina de lucru pentru elevi:
Verificați experimental legile efectului fotoelectric extern utilizând simularea PhET Colorado disponibilă la https://phet.colorado.edu/ro/simulations/photoelectric
Apoi,
(1) Explorați subiectul pe Internet și încercați să alcătuiți un istoric al cercetărilor pe tema efectului fotoelectric extern în maniere diverse: eseu, poster, desen, demonstrații etc.).
(2) Utilizați un instrument cu inteligență artificială pentru a construi un eseu/ poster/ desen/ demonstrație similară.
(3) Comparați cele două rezultate și prezentați concluziile în clasă, ora următoare.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
Să enunțe legile efectului fotoelectric extern
Să descrie montajul experimental folosit la studiul efectului fotoelectric extern
Să identifice și să descrie caracteristica curent-tensiune
Să enunțe legile efectului fotoelectric extern
Să evidențieze experimental legile efectului fotoelectric extern
Să verifice experimental (cu ajutorul simulării) legile efectului fotoelectric extern
Tip de activitate: Temă pentru acasă
Sarcina de lucru se va realiza: Individual
Modul probabil de desfășurare a activității:
Elevii vor accesa simularea efectului fotoelectric extern de la PhET Colorado. Folosind simularea, elevii vor verifica fiecare lege în parte variind: fluxul radiațiilor electromagnetice incidente menținând constantă frecvența, apoi variind frecvența radiațiilor, schimbând materialul catozilor, toate situațiile amintite în clasă. Apoi, vor căuta pe internet istoricul explicării efectului fotoelectric extern și vor realiza un scurt eseu (multimodal) pe această temă, ajungând și la Ipoteza fotonilor, a lui Albert Einstein. Valoarea adăugată a sarcinii de lucru constă în stimularea învățării conștiente și a reflecției asupra posibilităților oferite de instrumente tehnologice avansate pentru susținerea dezvoltării domeniilor științifice.
Accesări: 667
Alte activități pentru: Fizică Clasa a XII-a
Alte activități care utilizează: simulări inteligență artificială Colorado PhET
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.