Sarcina de lucru pentru elevi:
Realizaţi un „avizier” virtual cu titlul „Scriitori britanici” folosind programul Lino (sau Prezi, Padlet, Glogster). Veţi vorbi despre 6 scriitori britanici. Veţi scrie numele fiecăruia, veţi adăuga o imagine sub care notaţi informaţii despre momentul şi locul unde s-a născut fiecare, câteva titluri de opere care v-au impresionat precum şi un citat semnificativ care v-a impresionat.
Alegeţi-vă apoi un singur scriitor şi un fragment dintr-o opera a acestuia, care v-a plăcut mai mult, şi utilizând aplicaţia WordArt, realizaţi un „nor de cuvinte”, fără să adăugaţi titlul operei, ci doar cel care a scris-o.
În pagina de lucru a clasei voastre din aplicaţia Lino, veţi insera linkul către „avizierul” virtual creat, precum şi pe cel către fragmentul ales, astfel încât colegii care îl vor citi să descopere care este titlul operei.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
Să analizeze critic informaţiile găsite pe internet în vederea realizării unei selecții semnificative de autori de opere britanice;
Să prezinte unei audiențe câteva informații sintetice despre cel puțin 6 scriitori britanici;
Să utilizeze modalități alternative de expresie pentru descrierea unui punct de vedere;
Să plaseze într-un context cultural mai larg informaţiile primite la clasă despre autorii de opere studiați.
Tip de activitate: Temă pentru acasă
Sarcina de lucru se va realiza: În colaborare
Modul probabil de desfășurare a activității:
Durata aproximativă de lucru este estimată la 5 ore. Elevii își vor realiza tema în vacanța de primăvară. Vor căuta pe Internet informații, imagini reprezentative și fragmente de text, referitoare la fiecare autor in parte. Vor face o selecție a celor mai relevante resurse și le vor integra într-o pagină pe care o vor crea ei, utilizând orice aplicație online le este mai familiară. Recomandarea profesorului este sa utilizeze Lino, însă pot alege și aplicații precum Prezi, Padlet, Glogster.
Accesări: 973
Contribuitor: Alexandra-Andreea Florea - Facultatea de Litere (2018)
Alte activități pentru: Limba şi literatura română Clasa a VII-a
Alte activități care utilizează: WordArt Padlet Microsoft Sway Lino Glogster
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.