Digitaledu
Situații de învățare cu instrumente digitale și resurse educaționale deschise

Digitaledu

Situații de învățare cu instrumente digitale și resurse educaționale deschise

  • Idei de activități
  • Resurse educaționale deschise
  • Platforme educaționale
  • Aplicații educaționale
  • Despre
Limbă şi comunicare > Limba şi literatura română > Clasa a VIII-a >

Caracterizarea personajelor: „O scrisoare pierdută”, de Ion Luca Caragiale

Sarcina de lucru pentru elevi:

Extrageți un bilet din bol, pe bilet se află numele unui personaj din comedia lui Caragiale: „O scrisoare pierdută” (Nae Cațavencu, Zaharia Trahanache, Zoe Trahanache, Ghiță Pristanda, Cetățeanul turmentat, Agamemnon Dandanache, Tache Farfuridi, Iordache Brânzovenescu, Ștefan Tipătescu).

Cu ajutorul scurtelor fragmente de text, pe care le găsiți pe siteul X (se dă linkul la un webmix public Symbaloo, pregătit anterior), realizați două avatare Voki din care să reiasă atât caracterizarea directă, cât și caracterizarea indirectă a personajului extras și prin ce mijloace se realizează caracterizarea directă/ indirectă.

După ce ați realizat avatarele Voki, postați linkul în avizierul virtual al clasei.

Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):

Să definească genul dramatic
Să rezume conținutul operei literare
Să enumere personajele din text
Să analizeze comportamentele personajelor
Să identifice în text caracterizarea directă și indirectă a personajelor

Tip de activitate: Activitate în clasă
Sarcina de lucru se va realiza: Individual

Modul probabil de desfășurare a activității:

Elevii vor lucra individual. Elevii vin pe rând și extrag un bilet cu numele unui personaj din opera literară precizată. După ce toți elevii au extras un bilet se face o scurtă recapitulare a cunoștintelor dobândite în orele anterioare ( definiția genului dramatic, acțiunea operei, personajele prezente în text, evidențierea comportamentelor morale sau imorale ale personajelor, cum se realizează caracterizarea directă și cea indirectă). Elevii vor accesa linkul primit și vor găsi câte un fragment de text corespunzător fiecărui personaj , ei vor alege textul corespunzător personajului lor, vor citi cu atenție textul și vor identifica pasajul în care se regăsește caracterizarea directă sau cea indirectă. După ce analizează textul, fiecare elev face două avatare Voki din care să reiasă în primul caz, caracterizarea indirectă si prin ce mijloace este ea realizată și în al doilea caz, caracterizarea directă și cum este ea realizată. După ce toti elevii termină sarcinile și pun linkul pe platforma de socializare virtuală a clasei, se face o dezbatere cu întreaga clasă și se alege cea mai bună prezentare. Activitatea are loc în laboratorul cu computere al școlii, pentru ca toți elevii să poată participa.


Accesări: 3.972
Contribuitor: Lavinia Gabriela Stoica - Facultatea de Litere (2018)

Alte activități pentru: Limba şi literatura română Clasa a VIII-a
Alte activități care utilizează: Voki Symbaloo Padlet

Căutare avansată



Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.

Semnalați o modificare necesară.
Digitaledu

Educație digitală cu aplicații, platforme și resurse educaționale deschise (RED)
Mijloc de învățământ pentru utilizare în sistemul de învățământ
Omologat selectiv de Ministerul Educației

Semnalați o modificare necesară.

« »

 

Prenume și nume:

E-mail:

Vă rugăm să descrieți modificarea propusă:


Anulează Trimite