Descriere:
Resursa este un videoclip care prezintă utilizarea unor criterii pentru selectarea unor materiale și realizarea unor activități casnice în modalități care să protejeze mediul.
Copiii sunt foarte curioși și învață experimentând. Metoda experimentală are mai multă forţă de convingere decât oricare altă metodă şi, în acest fel, posibilităţi sporite asupra formării concepţiei ştiinţifice la elevi.
Modalitatea de adresare este familiară, directă, încurajându-se astfel studiul individual. Limbajul este simplu, adaptat particularităților de vârstă. Contextul de învățare propus este unul familiar, tocmai pentru a-l transpune pe elev în situații plăcute, cu care este obișnuit, știut fiind faptul că la vârste mici învățarea se realizează cu precădere pe baza principiului unității dintre senzorial si rațional, adică al intuiției. Explicarea acestor noțiuni destul de cuprinzătoare pe înțelesul copiilor trebuie realizată folosind cât mai mult suport vizual și limbaj adaptat vârstei.
Materialul video poate fi un suport util pentru dezvoltarea competențelor care vizează același conținut pe parcursul ciclului achizițiilor fundamentale. Poate fi folosit în conceperea altor resurse sau activități de învățare care conduc la formarea competenței vizate aici sau pentru alte competențe.
Tipul resursei: Video
Limba resursei: Română
Nivelul: Clasa a IV-a
Disciplina: Științe ale naturii
Competență generală: 3. Rezolvarea de probleme din viața cotidiană valorificând achizițiile despre propriul corp și despre mediul înconjurător
Competența specifică vizată prioritar: 3.2.. Identificarea unor modalități de protejare a mediului înconjurător
Legătura web către resursă: https://www.youtube.com/watch?v=KuBSsLWNtcI
Accesări: 118
Propunător: Nicoleta Gîdea - Școala Gimnazială Nr. 45 Titu Maiorescu (Bucureşti)
Data validării: 3 februarie 2024
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.