digitaledu
Resursă educațională deschisă

Comorile din cufărul bunicilor (Material suport)

Arte vizuale și abilități practice · Clasa a III-a

Deschideți resursa read.bookcreator.com · se deschide într-o filă nouă

Descriere

Proiectul educațional „Comorile din cufărul bunicilor”, desfășurat în perioada octombrie 2025 – iunie 2026, a reunit instituții de învățământ din România și Republica Moldova într-un parteneriat dedicat valorificării și promovării patrimoniului cultural românesc. Prin activități educative, ateliere de creație, vizite tematice, cercetare și schimburi de experiență, elevii au descoperit tradiții, obiceiuri, meșteșuguri și valori autentice transmise din generație în generație.

Proiectul a urmărit dezvoltarea respectului pentru identitatea culturală, stimularea creativității și consolidarea colaborării dintre școală, familie și comunitate. Totodată, acesta a contribuit la întărirea legăturilor dintre elevii și cadrele didactice de pe ambele maluri ale Prutului, demonstrând că tradițiile reprezintă o punte care unește oameni, comunități și generații.

 

Competențe vizate

Competența generală
2. Realizarea de creații funcționale și/sau estetice folosind materiale și tehnici elementare diverse
Competența specifică
2.5. Participarea la activități integrate adaptate nivelului de vârstă, în care se asociază elemente de exprimare vizuală, muzicală, verbală, kinestezică

Alte resurse pentru Arte vizuale și abilități practice

De la același autor