Sarcina de lucru pentru elevi:
În cadrul lecţiei de azi, veţi realiza o serie de activităţi interesante, folosind mai multe aplicaţii. Veti avea la dispoziţie două săptămâni pentru parcurgerea temei şi realizarea cerinţelor. Sigur vom avea rezultate deosebite şi originale.
Pe panoul virtual al clasei din aplicaţia Padlet (link la pagina padlet creată de profesor), veti găsi informațiile învățate în clasă despre elementele de limbaj plastic, sub formă de hartă conceptuală realizată cu aplicaţia Bubbl.us.
În următorul pas, veti asculta Avatarul din aplicatia Voki, aflat pe avizierul clasei. Acesta vă va explica despre arta abstractă. Tot pe avizier veti găsi câteva reproduceri de artă reprezentând arta abstractă. Observați numele pictorilor şi titlul operelor acestora.
Aveţi ca sarcină să căutati şi voi cu Google Search un alt exemplu de pictură abstractă a unuia din pictorii pe care i-ati descoperit în exemplele postate sau un altul, să o încărcaţi pe avizier, ataşând un mic comentariu/ părere folosind propriile cuvinte. Puteţi împărtăşi păreri cu ceilalţi colegi.
În următoarea etapă, veți afla ce trebuie sa faceți pentru realizarea practică a temei şi subiectului, ascultând ce vă povestește avatarul de pe avizierul clasei:
„Sarcina voastră pentru lucrarea practică este să creaţi o lume nevăzută şi neînţeleasă. Transformaţi elemente/ obiecte cunoscute astfel încât să nu fie o reprezentare reală a lor. Folosiţi diferite tipuri de linii, puncte de mărimi şi forme variate, pete colorate, litere şi scrisuri (cuvinte) artistice. Elementele pot fi desenate în orice poziţie, în orice culoare, cât mai diferite de realitate. Distrează-te pictând! Dă un nume haios lucrării tale! Împărtăşeşte, apoi, impresii cu colegii tăi, încercând să ghicești ce au vrut să reprezinte în lucrarea proprie, în etapa de evaluare. Fii original și creativ! Succes!”
La sfârşit, veţi posta desenele pe avizierul clasei pentru evaluare. Colegii vor analiza lucrările care li s-au părut interesante, exprimând păreri personale, postând pe avizier sau chiar printr-un avatar personal. Fiecare poate oferi detalii despre lucrarea proprie, dar şi autoevaluându-și lucrarea. Dați un feedback activității.
Ca un ultim pas în derularea activităţii, veţi deschide link-ul afişat şi puteţi să rezolvați jocul propus din aplicaţia Wordwall.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
Să rememoreze vizual noţiunile învăţate despre elementele de limbaj plastic, cu ajutorul hărţii conceptuale
Să identifice în imaginile prezentate pe panoul virtual elemente de limbaj plastic învăţate
Să identifice elementele specifice artei abstracte din imaginile prezentate pe panoul virtual
Să găsească exemple de compoziţii abstracte ale artiştilor plastici folosind un motor de cautare
Să utilizeze noţiunile învăţate într-o compoziţie plastică, respectând tema şi subiectul propus, prin efort propriu
Să emită aprecieri în cuvinte proprii despre semnificaţia creaţiilor colegilor şi descrierea propriei lucrări, atribuind un titlu original
Să se implice în rezolvarea unor sarcini de lucru distractive
Tip de activitate: Temă pentru acasă
Sarcina de lucru se va realiza: Individual
Modul probabil de desfășurare a activității:
Elevii vor vizualiza pe panoul clasei, în aplicaţia Padlet, harta conceptuală postată conţinând informaţii despre elementele de limbaj plastic pentru a-şi reaminti ce au învăţat la clasă, precum şi explicaţiile despre tema abordată. Se parcurg sarcinile, elevii pot folosi Google Search pentru exemplele cerute şi le vor încărca pe avizierul clasei din aplicaţia Padlet. Pot schimba păreri între ei. Pentru următoarea sarcină elevii vor realiza practic tema şi subiectul propus, după ce au ascultat explicaţiile date de avatarul clasei (Voki.com). Lucrările finalizate se vor încărca pe avizierul clasei şi vor evalua lucrările prin postări scrise sau prin avatar personal. În ultima etapă vor rezolva un joc în aplicaţia Wordwall prin linkul postat de profesor (https://wordwall.net/ro/.../provocare la joc) , dar pot lăsa şi un feedback activităţii dacă doresc. Activităţile se pot desfaşura preponderent individual, da rau posibilitate să şi colaboreze. Timpul alocat acestei teme este de două săptămâni. Activitatea are un caracter preponderent practic, dezvoltă abilităţi de lucru cu TIC, utilizând internetul în căutarea informaţiilor, vizualizarea unor imagini/opere de artă care aduc o îmbogăţire a cunoştinţelor într-un mod plăcut, experimentează diverse aplicaţii şi îşi pot autoevalua cunoştinţele şi deprinderile prin teste şi jocuri didactice online, propuse şi pregătite de profesor, ţinând cont de nevoile şi nivelul elevului cu care lucrează. Elevii îşi pot folosi propriile produse ale activităţii în altfel de proiecte virtuale.
Accesări: 932
Contribuitor: Diana Cotețiu - Şcoala Gimnazială I.Al. Brătescu-Voineşti, Târgovişte (Dâmboviţa) (2020)
Alte activități pentru: Educaţie plastică Clasa a V-a
Alte activități care utilizează: Padlet Google Search
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.