Sarcina de lucru pentru elevi:
(Elevii se vor grupa în 5 echipe, iar fiecărei echipe îi va fi atribuită una dintre categoriile de copii vulnerabili: copii din mediul rural, copii cu dizabilități, copii care aparțin unor minorități etnice, copii care aparțin unor minorități religioase, copii remigrați.)
Realizați un avizier virtual la nivelul clasei, cu titlul „Îmi sunt apărate drepturile!”, folosind Padlet (https://padlet.com). Pornind de la cuvintele: abandon, etnie, minoritate și incluziune, fiecare echipă va redacta un text care să conțină măsuri de prevenire și combatere a abandonului școlar, va adăuga o câte fotografie sugestivă pentru respectarea și pentru încălcarea drepturilor copilului, apoi va încărca un clip video reprezentativ pentru o situație-problemă.
La finalul orei, un reprezentant al fiecărei echipe va trimite linkul la avizierul creat de echipă pe grupul clasei.
Tema pentru acasă, pentru fiecare elev, este să consulte avizierele celorlalte echipe și să acorde puncte celor mai interesante resurse.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
Să enumere toate drepturile copilului
Să formuleze probleme care vizează drepturile copilului, ca punct de plecare în rezolvarea lor
Să identifice, prin lucru în echipă, măsuri de intervenție posibile pentru cazuri semnalate de încălcare a drepturilor copilului sau de promovare a acestora;
Să participe responsabil la luarea deciziilor prin formularea unor opinii, explicații, argumente simple pentru promovarea propriilor drepturi și responsabilități;
Să aprecieze (critic) valoarea unei informații în ansamblul de cunoștințe pe o temă dată din domeniul Educație socială, în perspectiva elaborării unei prezentări sintetice;
Să prezinte la clasă o temă din domeniul Educație Socială, utilizând suporturi vizuale multimedia.
Tip de activitate: Activitate în clasă
Sarcina de lucru se va realiza: În colaborare
Modul probabil de desfășurare a activității:
Elevii au ca temă realizarea avizierului online cu titlul „Îmi sunt apărate drepturile!” folosind aplicația Padlet. Trebuie să identifice probleme care vizează drepturi ale copiilor care aparțin unor minorități, ale copiilor din medii dezavantajate socio-economic și copiilor cu dizabilități. Vor realiza un text care să conțină măsuri de prevenire și combatere a abandonului școlar pornind de la cuvintele „abandon”, „etnie”, „minoritate” și „incluziune”. Vor adăuga o fotografie sugestivă de respectare/ încălcare a drepturilor copilului și un clip video reprezentativ. În acest mod, se vor consolida cunoștințele predate, copiii vor exercita drepturi și responsabilități în luarea unor decizii personale și de grup, în condițiile respectării drepturilor celuilalt, vor participa la decizii de grup privind implicarea în promovarea și apărarea propriilor drepturi. De asemenea, apreciind activitatea colegiilor, prin consultarea materialelor expuse la avizierul clasei, copii exersează gândirea critică. Elevii vor schimba idei și vor negocia (argumentat) valoarea unor resurse pentru prezentarea temei date - exersând capacități de comunicare, negociere, sinteză, rezolvare de problem, fiind un avizier realizat colaborativ.
Accesări: 851
Contribuitor: Ecaterina Galoiu - C. Ș .E. I. Elena Doamna Focșani - Școala Gimnazială Nicolae Iorga, Focșani (Vrancea) (2020)
Alte activități pentru: Ştiinţe socio-umane Clasa a V-a
Alte activități care utilizează: Padlet
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.