Sarcina de lucru pentru elevi:
Vă veți grupa în 2 echipe, iar fiecărei echipe îi va fi atribuită o sarcină de lucru:
GRUPA 1 „Influența POZITIVĂ a omului asupra mediului”
GRUPA 2 „Influența NEGATIVĂ a omului asupra mediului”
Realizați un poster multimedia (text, imagine, sunet/ video) care să exprime viziunea voastră. Puteți utiliza aplicații precum Canva, Padlet, Lino.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
O1: Să enumere toate acțiunile negative ale omului asupra mediului
O2: Să prezinte consecințele poluării mediului
O3: Să enumere necesitatea acțiunilor cu caracter ecologic
O4: Să prezinte măsuri concrete prin care mediul a fost salvat
O5: Să aprecieze valoarea unei informații pe o temă dată
Tip de activitate: Activitate în clasă
Sarcina de lucru se va realiza: În colaborare
Modul probabil de desfășurare a activității:
Elevii au ca temă realizarea a două aviziere online, folosind aplicația Padlet, cu titlurile date, respectiv: GRUPA 1 „Influenţa POZITIVĂ a omului asupra mediului”. GRUPA 2 „Influenţa NEGATIVĂ a omului asupra mediului”. Aceștia trebuie să identifice în mediul online și/sau în materia predată noţiuni ale temelor date și să le noteze în avizier, împreună cu fotografii sugestivă și/sau clipuri video. În acest mod, se vor consolida cunoștințele predate. Fiind un avizier pe care îl realizează în colaborare, elevii fiecărei grupe vor schimba idei și vor argumenta valoarea resurselor pentru prezentarea temei date - exersând capacități de comunicare, negociere, sinteză, rezolvare de probleme. De asemenea, vor putea consulta și ce au făcut celelalte echipe, apreciind activitatea acestora, exersând capacități de tip analiză și gândire critică.
Accesări: 827
Contribuitor: Daniela Dorina Teișanu - Școala Gimnazială Costache Grigore Șuțu, Șuțești (Brăila) (2018)
Alte activități pentru: Ştiinţe Clasa a III-a
Alte activități care utilizează: vision board Padlet Lino Canva
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.