Sarcina de lucru pentru elevi
Realizați trei nori de cuvinte cu tema „Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară”, folosind aplicația Wordle sau WordArt. Veți reprezenta trei poezii (pasteluri), la alegere. Acestea trebuie să aibă autori diferiți. Veți avea „de-compune” poezia în cuvinte cheie, fără să adăugați titlul sau autorul, constituind un fel de ghicitoare vizuală.
În clasă, ora următoare, vom videoproiecta cel mai reușit nor de cuvinte de la fiecare elev, iar colegii vor încerca să îl recompună și să descopere despre ce text este vorba. Apoi, „autorul” norului de cuvinte va încerca să povestească, în maxim 30 de secunde, acțiunea și/sau mesajul cheie.
Rezultate așteptate ale învățării
- Să redea corect mesajul scris din textele literare;
- Să identifice mesajele cheie ale textului literar;
- Să rezume texte literare narative, în prezentare orală, în fața unei audiențe;
- Să utilizeze corect și adecvat limba română în alcătuirea mesajelor scrise, în diferite contexte de realizare;
- Să enumere alte texte literare din aceeași specie.
Modul probabil de desfășurare a activității
Pentru realizarea sintezelor pastelului, de tip „nor de cuvinte”, elevii vor utiliza WordArt sau Worlde, înscriind, la alegere, fie tot textul, fie vers cu vers, fie cuvânt cu cuvânt. „Temele” alese de ei vor fi prezentate astfel în clasă, în formă de ghicitoare pentru colegii lor. Odată ghicit, pastelul va fi prezentat, pe scurt, de către autorul ghicitorii.