Sarcina de lucru pentru elevi:
În clasă, se vor forma 5 grupe și fiecărei grupe îi va fi atribuit un domnitor al Țărilor Române (Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare), pe care îl va prezenta.
Elevii realizează un avizier virtual la nivelul clasei, cu titlul: „Politica de cruciadă a marilor voievozi”, folosind Padlet (padlet.com). Fiecare echipă va prezenta curiozități despre domnitorul atribuit, va adăuga o fotografie și un fragment dintr-o lucrare istorică despre voievod.
La finalul orei, un reprezentant al fiecărei echipe va trimite pe grupul clasei linkul la avizierul creat de echipă.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
Să alcătuiască un repertoriu de surse istorice pentru o anumită temă.
Să prezinte unei audiențe o temă istorică, utilizând suporturi multimedia.
Tip de activitate: Activitate în clasă
Sarcina de lucru se va realiza: În colaborare
Modul probabil de desfășurare a activității:
Elevii au ca temă realizarea avizierului online cu titlul „Politica de cruciadă a marilor voievozi” folosind aplicația Padlet. Aceștia trebuie să identifice și să selecteze, în surse online sau în caietele de notițe și în manual, curiozitățile despre voievodul atribuit și să le noteze în avizier, împreună cu o fotografie sugestivă și un fragment dintr-o document istoric. În acest mod, se vor consolida cunoștințele predate. Fiind un avizier pe care îl realizează în colaborare, elevii vor schimba idei și vor negocia (argumentat) valoarea unor resurse pentru prezentarea temei date - exersând capacități de comunicare, negociere, sinteză, rezolvare de probleme.
Accesări: 657
Contribuitor: Timea Sandor - Școala Gimnazială, Cehal (Satu-Mare) (2021)
Alte activități pentru: Istorie Clasa a VIII-a
Alte activități care utilizează: Padlet
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.