Sarcina de lucru pentru elevi:
(1) Pentru a realiza prima sarcină de lucru, vă rog să accesați linkul pe care îl voi posta pe Google Classroom. Link-ul respectiv vă va redirecționa către o pagină numită LearningApps în care vi se va deschide un exercițiu. Veți avea diverse situații sau trăiri afective scrise în chenare simbolizate printr-un cerculeț de culoare oranj. De asemenea, în alte chenare amestecate, mai exact cele semnalizate printr-un cerculeț de culoare albastră veți avea categorii de procese afective. Sarcina voastră este să găsiți categoria din care fac parte trăirile afective și astfel să le grupați.
Exercițiul intitulat „Clasificarea trăirilor afective” are următoarea formulare a sarcinii de lucru: „Găsiți categoria corespunzătoare fiecărei trăiri afective și grupați-le suprapunând chenarul cu trăirea afectivă peste cel al categoriei din care face parte. Fiecărei trăiri îi corespunde o singură categorie. Odată grupate în mod corect, cele două chenare (care alcătuiesc un grup) vor dispărea de pe ecran”), iar după parcurgerea instructajului, pot apăsa butonul OK și să înceapă propriu-zis rezolvarea sarcinii. Perechile care ar trebui să rezulte în urma rezolvării corecte a exercițiului sunt următoarele:
- Neplăcerea cauzată de mirosul unor alimente alterate – Tonul afectiv al proceselor cognitive;
- Iritarea cauzată de o maladie pulmonară – Trăiri afective de proveniență organică;
- Plânsul în hohote la aflarea unei vești nefericite – Afecte;
- Tonul afectiv al proceselor cognitive, trăiri afective (organice), afecte – Procese afective primare;
- Bucuria cauzată de vederea întâmplătoare de la fereastră a persoanei iubite – Emoții curente;
- Satisfacția resimțită în urma realizării activității de voluntariat – Emoții superioare;
- O stare de bine care nu este neapărat în acord cu contextul situațional – Dispoziții afective;
- Emoții curente, emoții superioare, dispozitii afective – Procese afective complexe;
- Dragostea față de părinți – Sentimente;
- Viciul de a paria la jocurile de noroc – Pasiuni;
- Sentimente, pasiuni – Procese afective superioare.
(2) Pentru realizarea celei de-a doua sarcini de lucru, vă rog să creați un rebus prin intermediul aplicației LearningApps.org în care să utilizați drept indicii diverse imagini de pe internet. Răspunsurile rebusului trebuie să denumească diverse emoții. Vă voi lăsa pe Google Classroom un link pentru aplicație și vă voi descrie succint pașii pe care să îi urmați pentru realizarea rebusului.
(3) Ultima sarcină constă în crearea unui eseu argumentativ de minimum o pagină în care să aduceți argumente pro și contra în ceea ce privește rolul afectivității asupra conduitei individului. Puteți să vă raportați la situațiile descrise la prima sarcină de lucru și puteți să dați exemple și din propria voastră experiență de viață. Eseul va fi realizat într-un document Word și va fi postat la tema de pe Classroom numită „Afectivitatea – Eseu argumentativ”.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
Să grupeze trăirile afective în categorii
Să argumenteze rolul proceselor afective în conduita individului
Tip de activitate: Temă pentru acasă
Sarcina de lucru se va realiza: Individual
Modul probabil de desfășurare a activității:
Sarcina de lucru va fi realizată individual, în decursul unei săptămâni. Aceasta va fi sub formă de temă pentru acasă și va fi încărcată pe Google Classroom la secțiunea corespunzătoare. Pentru început, fiecare elev va lectura materialele utilizate la predarea lecției „Afectivitatea''. Mai exact, vor parcurge integral lecția din manual și prezentarea PowerPoint pe care am încărcat-o pe Google Classroom. După parcurgerea materialelor, vor accesa un link postat pe Google Classroom care îi va redirecționa către pagina LearningApps.org. Fiecare elev va trebui să realizeze exercițiul. În continuare, elevii vor accesa un alt link postat de asemenea pe Google Classroom, prin intermediul căruia vor avea acces la o pagină din cadrul aplicației LearningApps. Aici, vor putea realiza un rebus după propriile preferințe. Fiecare elev își va alege 8 trăiri afective (de exemplu fericire, dragoste, gelozie, patriotism, entuziasm etc.), dintre care 4 vor fi pozitive și 4 negative. Aceste trăiri afective vor reprezenta răspunsurile corecte la rebusul realizat. Drept indicii pentru rezolvarea rebusului, fiecare elev va trebui să atașeze o poză preluată de pe internet care să ilustreze trăirea respectivă (de exemplu, dacă apăsăm pe linia 1 și ne apare o poză cu o persoană care zâmbește larg, vom deduce că răspunsul corect pentru linia 1 este ''FERICIRE''). Pentru ca elevii să nu întâmpine dificultăți în realizarea sarcinii, vor primi un instructaj detaliat cu pașii ce trebuie urmați în realizarea rebusului și o serie de capturi de ecran care să ilustreze pașii respectivi. Instructajul va fi postat împreună cu link-ul către site. După realizarea rebusului, fiecare elev își va posta link-ul către rebus pe Google Classroom astfel încât să poată fi verificat și parcurs și de către alți colegi doritori. În final, fiecare elev va realiza un eseu de o pagină într-un document Word. Eseul va cuprinde prezentarea unor argumente pro și contra rolului pe care trăirile afective îl au asupra conduitei individului. De asemenea, eseul va cuprinde opinii și exemple personale referitoare la modul în care diverse emoții, sentimente, afecte, dispoziții etc., ne afectează viața în sens pozitiv și negativ. Drept suport în realizarea acestei sarcini, elevii vor lectura din manual subcapitolul numit „Rolul proceselor afective” din cadrul lecției „Afectivitatea”. Documentul Word va fi încărcat pe Google Classroom la tema denumită „Afectivitatea - Eseu argumentativ”. La următoarea oră, 3 doritori vor putea să își citească eseul în fața clasei pentru ca ulterior, să inițiem o scurtă discuție colectivă pe baza temei - Rolul afectivității.
Accesări: 1.833
Contribuitor: Alina-Mihaela Trofin - Facultatea de Psihologie (2021)
Alte activități pentru: Psihologie Clasa a X-a
Alte activități care utilizează: Microsoft Office LearningApps Google Docs Google Classroom
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.