Sarcina de lucru pentru elevi:
Astăzi vom deveni creatori de publicitate și vom convinge colegii să citească o carte care ne-a plăcut foarte mult!
Sarcina voastră este următoarea:
Alegeți o carte citită la clasă sau individual (de exemplu: „Amintiri din copilărie”, „Împăratul muștelor”, „Apolodor” etc.).
În echipe de câte 2-3 elevi, realizați o reclamă digitală pentru această carte, folosind una dintre următoarele aplicații: Canva, PowerPoint, Google Slides, Adobe Express, Genially.
Reclama voastră trebuie să conțină:
- Titlul și autorul cărții;
- O imagine sugestivă sau o copertă;
- 2–3 idei care să convingă alți copii să o citească;
- Un slogan creativ (ex: „Citește cartea care îți deschide mintea!”);
- (Opțional) un scurt fragment audio sau video în care interpretați o scenă.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
Să identifice ideile principale ale unui text literar citit.
Să argumenteze o opinie privind conținutul unui text.
Să manifeste creativitate în exprimarea orală și scrisă.
Să creeze conținut propriu utilizând instrumente digitale.
Tip de activitate: Activitate în clasă
Sarcina de lucru se va realiza: Individual
Modul probabil de desfășurare a activității:
Elevii lucrează în echipe, folosind tabletele sau laptopurile clasei, coordonându-se pentru a alege ideile și forma de prezentare. Profesorul oferă suport tehnic și pedagogic, încurajând luarea deciziilor în grup și exprimarea creativă. Activitatea se finalizează cu o prezentare orală, ceea ce le dezvoltă încrederea și abilitățile de comunicare. Valoare adăugată a activității: * Elevii aplică cunoștințele de lectură într-un context digital și creativ; * Exersează exprimarea convingătoare și gândirea critică; * Învață să colaboreze, să decidă împreună și să-și susțină punctul de vedere; * Își dezvoltă competențele digitale prin utilizarea de aplicații moderne pentru creație vizuală și multimedia; * Experiența este motivantă, deoarece aduce lectura într-un cadru modern și interactiv.
Accesări: 19
Alte activități pentru: Limba şi literatura română Clasa a IV-a
Alte activități care utilizează: Microsoft Powerpoint Google Slides Genially Canva
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.