Sarcina de lucru pentru elevi:
Ajutându-vă de un suport vizual de tip PowerPoint, Prezi, Sway, realizați o prezentare generală a teatrului Commedia dell’ Arte (epoca și spațiul în care acesta apare, surse de inspirație, influențe naționale și universale), pentru ca mai apoi să faceți un inventar al personajelor Commedia dell’ Arte, cu descrierea fiecăruia dintre acestea și a relațiilor care se stabilesc între ele, alegând unul dintre textele din Antologia Commedia dell’ Arte, coordonată de Olga Mărculescu, editura Univers, 1984.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
Să definească teatrul Commediei dell’ Arte
Să enumere cel puțin trei nume de personaje, specifice formei teatrale Commedia dell’ Arte
Să descrie tipologia specifică fiecărui personaj
Să explice relația dintre două sau mai multe personaje (ex: Colombina-Arlecchino; Pantalone-Isabella-Leandro)
Tip de activitate: Temă pentru acasă
Sarcina de lucru se va realiza: Individual
Modul probabil de desfășurare a activității:
Timp de lucru: 4 ore Elevii vor căuta informații atât în mediul online, cât și în bibliografia de referință pe care o vor regăsi în cuprinsul cărții recomandate la clasă. De asemenea, relevante sunt imaginile și picturile care au fost inspirate din acest teatru (ex: Jan Miel, 1640; Claude Gillot) Toate sursele care au inspirat prezentarea (bibliografie, picturi, cărți, site etc.) vor fi făcute cunoscute colegilor și profesorului.
Accesări: 1.145
Contribuitor: Ioana-Codruța Tudoriu - Facultatea de Litere (2018)
Alte activități pentru: Limba şi literatura română Clasa a XII-a
Alte activități care utilizează: Prezi Microsoft Sway Microsoft Powerpoint
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.