Sarcina de lucru pentru elevi:
a) Exersarea actului citirii: cer elevilor citirea silențioasă, în ritm propriu a textului, apoi solicit citirea în lanț.
Cer elevilor citirea fragmentului în care sunt prezentate semnele primăverii.
Cer elevilor citirea fragmentului în care este descris cuibul.
b) Audiem împreună prima parte (1 min. și 48 sec.) din filmul: youtube.com/watch?v=3Rh0F0d-aPY
c) Dialogul dirijat, referitor la conținutul textului. (Această secvență se poate introduce în Edpuzzle, direct pe video, în cazul în care rămâne ca temă pentru acasă.)
– Care sunt personajele textului?
– Când și unde se petrece acțiunea?
– Din ce era construit cuibul?
– Ce au văzut copiii în cuib?
– De ce nu au atins copiii ouăle?
– De ce se considerau băieții prietenii puilor?
d) Decodarea textului.
Sunt identificate cuvintele și expresiile noi (luncă, a dărui, a ticăi, a se înveșmânta, covor verde).
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
O1: să citească textul „Cuibul de păsărele” în ritm propriu, corect, și cu intonația impusă de semnele de punctuație;
O2: să valorifice informații esențiale din textul citit în enunțuri, în propoziții lacunare, analize, transcrieri;
O3: să descrie câteva elemente ale cadrului natural în anotimpul de primăvară;
O4: să descopere sensul contextual al unor cuvinte și expresii;
Tip de activitate: Activitate în clasă
Sarcina de lucru se va realiza: Individual
Modul probabil de desfășurare a activității:
Elevii ascultă lectura „Cuibul de păsărele” după Cezar Petrescu, text ce conţine fragmentul extras din manual. Apoi răspund la întrebări, fie oral, fie în scris, în Edpuzzle.
Accesări: 1.284
Contribuitor: Elena Rada Manolache - Școala Gimnazială Nr. 25, Timișoara (Timiș) (2018)
Alte activități pentru: Limba şi literatura română Clasa a II-a
Alte activități care utilizează: YouTube Edpuzzle
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.