Sarcina de lucru pentru elevi:
Consultați cel puțin două pagini despre speciile de animale și plante protejate în România și, ulterior, vizualizați cel puțin un film dintre cele recomandate și pregătite de către profesor pe un webmix Symbaloo.
Alegeți un animal și o plantă protejate în țara noastră și creați un avizier virtual, cu ajutorul programului Padlet, pentru a caracteriza speciile alese. Pentru a realiza caracterizarea, veți avea în vedere următoarele aspecte: denumirea științifică și denumirea populară, trăsăturile morfologice, mediul de viață, hrănirea și reproducerea. Adăugați imagini reprezentative pentru speciile alese!
Citiți prezentările tuturor colegilor și apoi alegeți un animal/o plantă care v-a impresionat cel mai mult, pentru a realiza o scurtă descriere în fața clasei.
Omologată ca resursă pentru învățământul gimnazial: rezoluția Ministerului Educației Naționale nr. 36.645/30.09.2019
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
1. să numească cel puțin câte 3 specii de animale și plante protejate în Romănia;
2. să interpreteze informațiile din texte, filme, tabele, scheme și desene;
3. să descrie, pe scurt, un animal sau o plantă protejate dintre cele prezentate anterior.
Tip de activitate: Temă pentru acasă
Sarcina de lucru se va realiza: Individual
Modul probabil de desfășurare a activității:
Profesorul va crea un webmix Symbaloo cu diferite articole și filme despre speciile de plante și animale protejate în România pe care elevii le vor consulta pentru documentare și preluarea informațiilor necesare realizării sarcinii de lucru. În urma vizitării paginii Symbaloo, fiecare elev trebuie să aleagă un animal și o plantă protejate în țara noastră. Ulterior, elevii creează un avizier virtual cu titlul "Specii de plante și animale protejate în România", folosind programul Padlet. Ei trebuie să prezinte, cu ajutorul programului, cât mai multe specii de plante și animale, în descrierea cărora vor aborda următoarele aspecte; denumirea științifică, denumirea populară, mediul de viață, trăsăturile morfologice, hrănirea și reproducerea. Pentru ca prezentările să fie mai sugestive, elevii trebuie să adauge imagini cu plantele și animalele alese. Fiecare elev își alege, apoi, un animal sau o plantă preferată din cele prezentate de către colegi pe care o va descrie succint în fața clasei.
Accesări: 3.439
Contribuitor: Iulia-Alexandra Preda - Facultatea de Biologie (2018)
Alte activități pentru: Biologie Clasa a V-a
Alte activități care utilizează: Symbaloo Padlet
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.