Sarcina de lucru pentru elevi:
Pentru a învăța eficient sistemul circulator la om, vă propun să deschideți, pe telefon, link-ul trimis pe platforma noastră (https://educationalgames.nobelprize.org/educational/medicine/bloodtypinggame/gamev3/fullscreen.html) și să folosim acest joc pentru a stabili cum se efectuează o transfuzie de sânge în mod corect, în următoarele 10 minute.
Când accesați link-ul veți observa că primul pas este recoltarea unei probe de sânge de la pacient, în vederea determinării grupei de sânge. Puteți folosi notițele din caiet pentru a înțelege de ce în cele 3 eprubete corespunzătoare grupelor de sânge A, B și sistemului Rh poate exista procesul de aglutinare a hematiilor. Vă reamintesc că pentru identificarea unei grupe de sânge se folosesc seruri hemotest echivalente cu sângele primitorului.
După ce ați identificat grupa de sânge a pacientului ce necesită transfuzia de sânge, la ultimul pas îi veți administra sângele compatibil. Vă rog să fiți atenți atât la grupa de sânge, cât și la tipul Rh-ului.
Pentru a verifica corectitudinea transfuziei, vă rog frumos să realizați o captură de ecran la sfârșitul experimentului ce indică supraviețuirea pacientului și o încărcați în platformă.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
O1: Să identifice grupele sangvine, în funcție de prezența sau absența antigenelor și anticorpilor
O2: Să determine compatibilitatea grupelor sangvine, în vederea realizării unei transfuzii de sânge
O3: Să caracterizeze importanța sistemului Rh în cazul unei transfuzii de sânge
Tip de activitate: Activitate în clasă
Sarcina de lucru se va realiza: Individual
Modul probabil de desfășurare a activității:
Valoare adăugată a activității constă în explorarea aplicațiilor și beneficiilor cunoașterii teoriei, în situații din viața reală. Pe parcurs, se pot crea mai multe legături cu noțiunile teoretice și fenomene specifice domeniului biologie, contribuind astfel la retenție, înțelegere, aplicare, analiză critică etc., precum și la creșterea atractivității domeniilor STEM.
Accesări: 389
Contribuitor: Bianca Albișoru - Facultatea de Biologie (2023)
Alte activități pentru: Biologie Clasa a VI-a
Alte activități care utilizează: simulări
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.