digitaledu
Idee de activitate

Valori și norme morale în care cred. Copacul valorilor morale – consolidare

Cultură civică · Clasa a IV-a

Sarcina de lucru pentru elevi

Activitatea este concepută pentru a consolida trăsăturile morale ale persoanei și înțelegerea raporturilor noastre cu ceilalți oameni. Elevii vor putea face clic, în materialul suport, pe fiecare cuvânt din imaginea „Copacul valorilor morale”, identificând comportamente moral-civice specifice vieții cotidiene, făcând asocieri cu personaje din lecturi și proverbe pe înțelesul copiilor. Se concluzionează cât de importante sunt valorile morale pentru ființa umană.

Se prezintă elevilor imaginea de tip nor de cuvinte, creat în forma unui copac: https://wordart.com/gey2dt49yuyq/copacul-valorilor-morale

Copacul valorilor morale
Copacul valorilor morale

Descoperiți în imagine valorile morale ale persoanei!
Selectați valorile morale!
Analizați imaginea!
Asociați valoarea morală cu comportamentul specific!
Discutați despre personajele prezentate!
Prezentați lista voastră cu valori personale!
Ordonați valorile morale!
Dați exempe de proverbe despre o valorile morale învățate!
Ați ajuns la final!

Activitate pe grupe (Copacul valorilor)
Într-un coșuleț vor fi mere pe care sunt scrise trăsături pozitive, fapte bune și trăsături negative, fapte rele.
Fiecare copil va alege câte două mere pe care le va lipi astfel:merele bune (arată trăsături pozitive, fapte bune) în copac și cele rele (trăsături negative, fapte rele) jos, lângă copac (anexa 1)
Fiecare echipă își va desemna un reprezentant care va prezenta rezultatele grupei sale. Se va desemna grupa câștigătoare – cea care aranjează bine toate merele.

Discuții generalizatoare:
Ce poate reprezenta copacul? (o familie, un grup, o comunitate)
Dar merele (oamenii cu trăsăturile lor pozitive și negative)
Ce facem cu merele de jos? (Încercăm să schimbăm trăsăturile negative, arătăm că sunt greșite, le răspundem cu bunătate).

Rezultate așteptate ale învățării

  • O1: să identifice normele morale din contexte diferite;
  • O2: să dea exemple de proverbe ce ilustrează valorile morale învățate;
  • O3: să scrie cuvinte cu sens asemănător/opus pentru cuvintele care denumesc valorile morale;
  • O4: să identifice valorile morale care stau la baza relațiilor cu ceilalți oameni;
  • O5: să prezinte propria listă de valori morale.

Alte idei pentru Cultură civică

De la același autor