digitaledu
Idee de activitate

Autocunoaștere și încredere în sine. Factori care influențează încrederea în sine: Motivația

Consiliere · Clasa a IX-a

Sarcina de lucru pentru elevi

Începem să trasăm împreună harta clasei a IX-a (G, de exemplu). Pentru a fi vizibil pe harta clasei, ai de rezolvat următoarea sarcină.

Utilizând aplicația powtoon (https://www.powtoon.com), realizează un scurt video în care să prezinți o situație din viața personală când te-ai simțit motivat sau demotivat. Nu va fi depunctată sarcina daca se utilizează alte aplicații precum prezi, sway, genially, însă un powtoon va fi mai apreciat.

Pentru a o ilustra cât mai bine, recapitulează lecția prin consultarea materialelor de pe avizierul virtual (https://padlet.com/miruna197/consiliereavizier) și respectă obiectivele propuse.

Tema se realizează individual, având la dispoziție un weekend. Ai următoarele obiective de îndeplinit, consultând resursele atașate în avizierul virtual padlet:

  1. Să se stabilească problema motivațională.
  2. Să se identifice cel puțin o componentă cu rol motivațional.
  3. Să se analizeze cel puțin trei modalități prin care se manifestă motivația sau lipsa motivației.
  4. Să se proiecteze un plan de motivare în care să se propună cel puțin două strategii de motivare, ilustrate printr-un exemplu.
  5. Să se evalueze beneficiile schimbărilor făcute, prin menționarea a două dintre ele.

Tutoriale care te vor ajuta să utilizezi aplicațiile menționate:

 

Rezultate așteptate ale învățării

  • 1. În situații date, să stabilească o problemă motivațională
  • 2. Să identifice cel puțin o componentă cu rol motivațional
  • 3. Să analizeze cel puțin trei modalități prin care se manifesta motivația sau lipsa motivației
  • 4. Să proiecteze un plan de motivare
  • 5. Să evalueze beneficiile schimbărilor făcute
  • 6. Să utilizeze tehnologii digitale pentru a explica altora un demers de schimbare

Modul probabil de desfășurare a activității

Elevii vor accesa link-ul către avizierul virtual (https://padlet.com/miruna197/consiliereavizier) și vor găsi acolo resursele necesare rezolvării temei, acestea fiind anterior prezentate și discutate in cadrul unei lecții la clasă. Apoi, în weekend, vor viziona întâi tutorialele de utilizare a aplicațiilor și își vor crea propria poveste motivațională (locul pe hartă), prin îndeplinirea obiectivelor. Produsul final va fi postat pe avizierul clasei sau va fi trimis un link (către drive-ul elevului sau direct în aplicația cu care a realizat prezentarea), pentru ca și ceilalți colegi să poată accesa povestea.

Alte idei pentru Consiliere