Sarcina de lucru pentru elevi:
În urma activității din clasă, în care ați aflat despre cele 2 tipuri de mărimi fizice, folosind aplicația Bubbl.us, realizați o hartă conceptuală astfel încât să asociați caracteristicile, exemplele și unitățile de măsură ale mărimilor fizice date (elevii au primit în clasa mai multe exemple de mărimi fizice și unități de măsură), categoriei de mărime fizică corespunzătoare tocmai învățată.
În primul rând de casete, notați categoria de mărime fizică, apoi în al doilea rând scrieți caracteristicile tipului de mărime fizică respectivă, împreună cu exemplele aferente, iar în al treilea rând de casete asociați corect unitatea de măsură mărimii fizice corespunzătoare.
Alegeți trei culori diferite pentru schemă: o culoare pentru casetele din primul rând, o culoare pentru casetele care derivă din acestea și o altă culoare pentru căsuțele cu unitățile de măsură.
Rezultate așteptate ale învățării (competențe și/sau obiective):
Să definească corect mărimile fizice scalare și vectoriale
Să numească caracteristicile fiecărei categorii de mărimi fizice
Să exemplifice mărimi fizice scalare și vectoriale
Să realizeze corespondența între mărimile fizice și unitățile de măsură corespunzătoare
Tip de activitate: Temă pentru acasă
Sarcina de lucru se va realiza: Individual
Modul probabil de desfășurare a activității:
Elevii au ca temă să alcătuiască o schemă cu ajutorul aplicației Bubbl.us, în care să facă diferența între cele două tipuri de mărimi fizice. Cunoscând deja aplicația, le va fi ușor sa construiască corect schema cu cerințele date. Acest exercițiu va urmări fixarea noțiunilor de mărimi fizice, împreună cu tipurile și caracteristicile lor și revizuirea unităților de măsură. Exercițiul îi ajută pe elevi să poată distinge mărimile fizice scalare de cele vectoriale. Elevii realizează harta conceptuală în clasă, individual, activitate prin care vizez dezvoltarea capacității de gândire de ordin superior.
Accesări: 1.631
Contribuitor: Ileana Dobre - Școala Gimnazială Mihai Viteazul, Târgoviște (Dâmbovița) (2020)
Alte activități pentru: Fizică Clasa a VII-a
Alte activități care utilizează: Bubbl.us
Căutare avansată
Licență: CC BY-NC-SA 4.0, Atribuire-necomercial-distribuire în condiţii identice 4.0 internațional
Conținutul acestei platforme poate fi utilizat liber cu condiția menționării sursei și, unde e posibil, a autorului. Modificarea este permisă, iar operele derivate trebuie, la rândul lor, să poată fi utilizate liber și modificate fără restricții.