digitaledu
Idee de activitate

Circuitul electric simplu. Elemente de circuit, simboluri – hărți conceptuale

Fizică · Clasa a VI-a

Sarcina de lucru pentru elevi

Sarcina de lucru pentru elevi se realizează individual, în clasă, în timpul de lucru de 50 minute.

Produsul final este un album foto virtual cu imaginile fiecărei hărţi conceptuale pe care fiecare elev o realizează, folosind platforma bubble.us, exerciţiul de identificare propus şi observaţiile proprii extrase din bibliografia/ webgrafia, toate specificate mai jos, în următoarele 6 indicaţii de lucru:

Indicaţia de lucru nr. 1 – Pregătirea individuală – 10 minute

1. Reactualizează cunoștințele despre Circuitul electric simplu. Elemente de circuit, simboluri, din capitolul Fenomene electrice şi magnetice, folosind informațiile din următoarea bibliografie/ webgrafie: caietul de Fizică, Manualul de Fizică, disponibil și în format virtual: manuale.edu.ro/manuale/Clasa%20a%20VI-a/Fizica/EDP/A538.pdf, alte surse pe care le ai la dispoziție: internet, cărți, reviste, culegeri, fişe de lucru etc.

2. Vizualizează resursa educaţională pe care am alcătuit-o special pentru tine, sub formă de exerciţiu de identificare, cu link-ul de acces aflat la adresa următoare: https://digitaledu.ro/circuitul-electric-simplu-elemente-de-circuit-simboluri-exercitiu-de-identificare/ .

Indicaţia de lucru nr. 2 – Realizează o hartă conceptuală – 15 minute

Realizează o hartă conceptuală folosind aplicaţia bubble.us.

Harta ta conceptuală trebuie să conţină:
1. Titlul
2. Denumirile elementelor de circuit electric simplu pe care le recunoşti în exerciţiul de identificare accesat la adresa de mai sus.
3. Rolul fiecărui element de circuit electric simplu pe care îl cunoşti din bibliogafia/webgrafia specificate mai sus.
4. Bibliografie
5. Numele şi prenumele elevului/clasa/şcoala

Indicaţia de lucru nr. 3 – Salvează harta conceptuală – 2 minute

După finalizarea hărţii tale conceptuale, o salvezi ca imagine jpg. în dispozitivul tău electronic pe care îl foloseşti şi o denumeşti cum doreşti.

Indicaţia de lucru nr. 4 – Transmite harta conceptuală către avizierul online al lecţiei – 5 minute

Copiază linkul următor https://padlet.com/izabelatoader100/circuitul-electric-simplu-elemente-de-circuit-simboluri-meu–t47iug4e5tyq32ta în bara de adrese a browserului, îl deschizi, apoi parcurgi următorii paşi simpli:
Pasul 1: în colţul din dreapta jos click o singură dată pe plus, +
Pasul 2: apare o casetă în care trebuie să completezi la subiect numele şi prenumele tău şi, mai jos, scrie ceva fantastic, adică ceea ce doreşti.
Pasul 3: din cele 5 casete, o foloseşti pe cea din partea dreaptă, numită “mai multe tipuri de ataşamente”, click o singură dată, alegi încarcă, click o singură dată.
Pasul 4: alegi imaginea jpg. salvată mai devreme în dispozitivul tău electronic, click pe ea, open şi aştepţi până se încarcă 100%.
Pasul 5: este opţional pentru că poţi schimba culoarea în cea pe care o alegi.
Pasul 6: click pe publicare.
Pasul 7: harta ta conceptuală se va regăsi în avizierul online al lecţiei noastre împreună cu toate hărţile conceptuale ale colegilor tăi.

Indicaţia de lucru nr. 5 – Interevaluarea hărţii conceptuale de către fiecare elev – 7 minute

Studiază fiecare hartă conceptuală din avizier a colegilor tăi, postată pe padllet_ul dedicat acestei lecţii la adresa: https://padlet.com/izabelatoader100/circuitul-electric-simplu-elemente-de-circuit-simboluri-meu–t47iug4e5tyq32ta, apoi, la secţiunea Adăugare comentariu, scrie aprecierea ta pentru fiecare coleg.

Indicaţia de lucru nr. 6 – Evaluarea hărţii conceptuale de către profesor – 12 minute

1. Se vor puncta cele 5 cerinţe de la indicaţia nr. 2, aspectul hărţii conceptuale şi originalitatea.
Primeşti nota 5 pentru identificarea unui rol al unui element de circuit electric simplu denumit corect, nota 7 pentru identificarea a două roluri pentru două elemente de circuit electric simplu, denumite corect, nota 9 pentru identificarea a trei roluri pentru trei elemente de circuit electric simplu, denumit corect, nota 10 pentru identificarea a celor 4 roluri pentru cele patru elemente de circuit electric simplu, denumite corect.
2. Nu se vor puncta hărţile conceptuale la care nu se observă o contribuţie proprie.

Rezultate așteptate ale învățării

  • Competența urmărită: 3.1. Extragerea de date și informații științifice relevante din observații proprii
  • Obiectivele operaționale:
  • 1. să denumească fiecare simbol al elementelor de circuit electric simplu, folosind schema unui circuit electric simplu, reprezentată prin desen;
  • 2. să identifice rolul fiecărui element de circuit electric din schema unui circuit electric simplu, care este prezentată în același joc de identificare;
  • 3. să reprezinte printr-un desen schema unui circuit electric simplu, folosind cel puțin 5 simboluri ale elementelor de circuit electric;
  • 4. să dezvolte capacități de rezolvare a anumitor sarcini de lucru într-un mod neconvențional, interactiv și creativ, folosind resurse digitale;
  • 5. să dobândească abilități de utilizare a noilor tehnologii; pe baza indicațiilor oferite de profesor și a instrucțiunilor din aplicațiile online să rezolve sarcina de lucru.

Modul probabil de desfășurare a activității

• Fiecare elev vizualizează exercițiul de identificare cu link_ul de acces la adresa următoare: https://digitaledu.ro/circuitul-electric-simplu-elemente-de-circuit-simboluri-exercitiu-de-identificare/
• Fiecare elev căută informații despre tema dată în bibliografia/webgrafia următoare: caietul de Fizică, Manualul de Fizică, disponibil și în format virtual: https://manuale.edu.ro/manuale/Clasa%20a%20VI-a/Fizica/EDP/A538.pdf și alte surse pe care le ai la dispoziție: internet, cărți, reviste, culegeri, fișe de lucru caiet etc.
• Elevul rezolvă, în ritm propriu, sarcina de lucru următoare: realizează o hartă conceptuală, folosind aplicația bubble.us, punându-și în valoare creativitatea.
• La final, fiecare elev va încărca imaginea hărții sale conceptuale pe avizierul virtual dedicat acestei lecții pentru alcătuirea albumului foto virtual al clasei.
• Fiecare elev apreciază hărțile conceptuale ale colegilor, postate pe padllet_ul dedicat acestei lecții la adresa: https://padlet.com/izabelatoader100/circuitul-electric-simplu-elemente-de-circuit-simboluri-meu--t47iug4e5tyq32ta, printr-un comentariu obiectiv.
• Profesorul apreciază hărțile conceptuale ale elevilor săi, folosind următoarele criterii de performanță:
1. elevul primește nota 5 pentru identificarea unui rol al unui element de circuit electric simplu denumit corect;
2. nota 7 pentru identificarea a două roluri pentru două elemente de circuit electric simplu, denumite corect;
3. nota 9 pentru identificarea a trei roluri pentru trei elemente de circuit electric simplu, denumit corect;
4. nota 10 pentru identificarea a celor 4 roluri pentru cele patru elemente de circuit electric simplu, denumite corect.
• Consider că toți elevii vor reuși să se conecteze corect conform adresei primite, să parcurga întreg exercițiul didactic propus, însă 80% dintre ei vor reuși să îl rezolve conform tuturor indicațiilor de lucru primite. Cei 20 % dintre elevi se vor regăsi la limita notei 5.

Alte idei pentru Fizică

De la același autor